Ne-am intalnit in fata ambasadei Ungariei la Bucuresti. Tvrtko e faimos la Budapesta, dar in Romania nu-l cunoaste nimeni. Ne-am asezat la o masa sa mancam. Deasupra, pe ecranul unui televizor, curgea un talk-show la care participau Bogdan Chireac si Sorin Rosca Stanescu. Noi am inceput sa discutam despre jurnalism, apoi despre calatoriile lui in locuri imposibile. Abia puteam sa-l privesc in ochi. Desi are o figura adolescentina, ochii jurnalistului maghiar sunt foarte batrani. Si al naibii de tristi. A vazut multe omul asta. Poate prea multe…
„Putem fi noi tristi aici, in estul Europei?”
Ca si in cazul meu, unul dintre parintii lui Tvrtko este croat. Ne amuzam de coincidenta si, in timp ce imi arata buletinul lui croat, observ ca are in portofel mai multe permise de conducere bizare.
Tvrtko Vujity: Am cetatenie maghiara pentru ca m-am nascut in Ungaria. Am si cetatenie croata pentru ca sunt minoritar in tara mea. Vorbesc de altfel croata si iubesc cultura croata. Dar am si cetatenia celei mai mici tari africane, Gambia, cu o populatie de un milion si jumatate. Copiii mei au mers la gradinita in Gambia.
V.M.: Cati copii ai? Tvrtko Vujity: Am doi copii si jumatate. Imediat iti explic. Impreuna cu sotia mea, care a jucat in echipa nationala de baschet a Ungariei, am doi copii: Benjamin si Barnabas. Iar anul trecut am adoptat-o pe Samira, o fata din Somalia. Ea este jumatate unguroaica, jumatate somaleza. Tatal ei, care era ungur, a fost ucis datorita culorii pielii lui. Am adus-o pe Samira acasa si ea a devenit membra a familiei mele. Asadar am doi copii care sunt sangele meu si o fiica musulmana care nu e din sangele meu dar este copilul meu.
V.M.: Care e povestea Samirei? Tvrtko Vujity: Samira are 19 ani. E o tanara domnisoara. Povestea ei este si povestea vietii mele. Tatal Samirei s-a nascut nu departe de Pe
