Cercetătorii celui mai mare laborator de fizică din lume au anunţat că au înregistrat anumite particule subatomice care s-au mişcat cu o viteză mai mare decât cea a luminii, relatează The Telegraph.
Dacă rezultatele cercetării se vor dovedi corecte, acestea vor distruge unul dintre stâlpii de rezistenţă ale Modelului Standard din fizică, al cărui rol este cel de a explica modul în care funcţionează universul.
Teoria relativităţii speciale a lui Einstein, propusă în 1905, afirmă că nimic nu se poate deplasa cu o viteză mai mare decât cea a luminii în vid.
Însă cercetătorii Laboratorului Naţional Gran Sasso din Italia afirmă că au descoperit neutrini, un tip de particule, mişcându-se cu o viteză mai mare de 299792 de km/s, care este viteza luminii. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul detectorului de particule numit OPERA, care detectează neutrinii care apar inclusiv în urma experimentelor laboratorului CERN de lângă Geneva, relatează sciencemag.org. Cercetătorii de la CERN ciocnesc particule de dimensiuni mai mari, iar în urma ciocnirilor, sar particule mult mai mici care trec prin orice, inclusiv prin corpul uman sau prin pământ. Dintre aceste particule fac parte şi neutrinii, a căror masă nu poate fi estimată.
Conform forbes.com, neutrinii au parcurs distanţa de 732 de kilometri dintre laboratorul CERN din Elveţia şi laboratorul subteran din Gran Sasso din Italia într-un timp mai scurt cu 60 de nano secunde faţă de cel pe care l-ar fi parcurs dacă s-ar fi deplasat cu viteza luminii.
Rezultatele cercetării au uluit lumea ştiinţifică, iar cercetătorii americani şi japonezi vor verifica rezultatele înainte de a confirma descoperirea.
Purtătorul de cuvând al cercetătorilor de la OPERA, Antonio Ereditato, a declarat: „Avem o mare încredere în rezultatele noastre. Am verificat de multe ori rezultatele pentru a găsi acele aspecte care l