Cum văd kinderii de la grădiniţă marea familie europeană, din care face parte şi România. Aceasta a fost provocarea lansată de directorii a două grădiniţe – Simona Moaşa, de la Grădiniţa nr. 26, şi Gabriela Bote – Grădiniţa nr. 10 –, care au hotărât să colaboreze în- tr-un parteneriat educaţional menit să-i familiarize pe preşcolari cu Ziua de 9 mai – Ziua Independenţei României şi, totodată, Ziua Europei. Timp de o săptămână, în proiectul - „La Mulţi ani, Europa!, La mulţi ani, România!” – „micuţii europeni” se întrec în realizarea celor mai frumoase desene, picturi, lucrări colective, concursuri, activităţi tematice diverse, care exprimă gândurile, dar şi propiile percepţii asupra a ceea ce înseamnă apartenenţa României la marea familie a României, dar şi cea europeană. Toate lucrările vor face obiectul unor expoziţii, albume sau colaje şi vor exista, de asemenea, şi festivităţi de premiere. Cum văd kinderii de la grădiniţă marea familie europeană, din care face parte şi România. Aceasta a fost provocarea lansată de directorii a două grădiniţe – Simona Moaşa, de la Grădiniţa nr. 26, şi Gabriela Bote – Grădiniţa nr. 10 –, care au hotărât să colaboreze în- tr-un parteneriat educaţional menit să-i familiarize pe preşcolari cu Ziua de 9 mai – Ziua Independenţei României şi, totodată, Ziua Europei. Timp de o săptămână, în proiectul - „La Mulţi ani, Europa!, La mulţi ani, România!” – „micuţii europeni” se întrec în realizarea celor mai frumoase desene, picturi, lucrări colective, concursuri, activităţi tematice diverse, care exprimă gândurile, dar şi propiile percepţii asupra a ceea ce înseamnă apartenenţa României la marea familie a României, dar şi cea europeană. Toate lucrările vor face obiectul unor expoziţii, albume sau colaje şi vor exista, de asemenea, şi festivităţi de premiere.