Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, susţine că parlamentarii români trebuie să arate nu numai că li se aplică legea ca oricărui alt cetăţean, dar şi că merg mai departe şi respectă cele mai înalte standarde de integritate în calitatea lor de oficiali ai ţării, potrivit Mediafax.
Martin Harris scrie, pe blogul său, că actualul Parlament al României, precum şi cel care va rezulta după alegerile din 9 decembrie trebuie să facă progrese în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie.
Harris aminteşte că Parlamentul României este angajat pentru realizarea unui număr de reforme prin Strategia Naţională Anticorupţie - proceduri reformatoare privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, adoptarea unui cod etic pentru aceştia, precum şi privind colaborarea cu GRECO, organismul special anticorupţie al Consiliului Europei.
"Orice campanie împotriva corupţiei trebuie să beneficieze de sprijinul clar al clasei politice conducătoare", subliniază Harris.
De asemenea, el arată că "parlamentarii trebuie să arate nu numai că li se aplică legea ca oricărui alt cetăţean, dar şi că merg mai departe şi respectă cele mai înalte standarde de integritate în calitatea lor de oficiali ai ţării".
"Altfel, reputaţia Parlamentului are de suferit, precum şi calitatea democraţiei", adaugă diplomatul.
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, susţine că parlamentarii români trebuie să arate nu numai că li se aplică legea ca oricărui alt cetăţean, dar şi că merg mai departe şi respectă cele mai înalte standarde de integritate în calitatea lor de oficiali ai ţării, potrivit Mediafax.
Martin Harris scrie, pe blogul său, că actualul Parlament al României, precum şi cel care va rezulta după alegerile din 9 decembrie trebuie să facă progrese în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie.
Harris aminteşte că P