Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii al-Qaeda: noua generaţie de terorişti antrenată în Siria

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Islamiştii radicali din Siria îşi intensifică eforturile de a îndoctrina şi de a recruta copii, unii dintre ei cu vârste de la zece ani, potrivit experţilor independenţi. Copiii sunt expuşi campaniei de răspândire a urii încă de pe băncile şcolii, iar ulterior sunt antrenaţi în adevărate tabere militare cum să mânuiască armele şi să ucidă cu sânge rece pe oricine aparţine unei alte secte sau orice membru al forţelor guvernamentale. Grupurile de islamişti radicali obişnuiesc să posteze pe reţelele sociale imagini şi filmări în care sunt prezentaţi copii luptând în războiul civil sirian, care se prelungeşte de mai bine de trei ani, scrie publicaţia britanică „The Independent”. Având scopul de a-i atrage pe cei tineri să se alăture de bunăvoie grupărilor extremiste, aceste materiale ilustrează rolul tot mai mare pe care îl joacă tinerii recruţi în evoluţia războiului sirian, a spus Aaron Zelin, expert în problematica grupărilor jihadiste, din cadrul Institutul Washington. Extremiştii „înţeleg că tinerii sunt viitorul şi, prin urmare, trebuie să fie expuşi şi îndoctrinaţi” pentru a sluji cauzei lor, a explicat specialistul american. Aşa se explică apariţia taberelor de antrenament militar specializate în funcţie de vârsta recruţilor. Copii încep de la stadiul de „pui” şi avansează spre a deveni „lei”, unde sunt încadraţi adolescenţii şi tinerii adulţi. O fotografie publicată pe internet de membrii unei grupări radicale a atras atenţia specialiştilor în mod special, ulterior dovedindu-se a fi realizată din mijlocul unei astfel de tabere pentru copii. Aceştia sunt fotografiaţi încolonaţi, îmbrăcaţi în haine de camuflaj, cu feţele acoperite, în timp ce trag focuri de armă înspre o ţintă. Cei mai înalţi dintre copii ajung abia până la nivelul pieptului instructorilor, iar cei mai mici par că se luptă să mânuiască arme care sunt prea mari şi prea grele pentru ei, notează

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum o ora
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 2 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 3 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum 2 ore
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum 53 minute
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

ANSVSA a controlat mii de unităţi din industria alimentară în zonele turistice. Au fost date amenzi de peste 2,2 milioane lei

HotNews acum 23 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Începe marea curățenie: Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele"!

Ziua News acum 42 minute
Legea prin care este interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localităţile mici cu mai puțin de 15.000 de locuitori, a intrat în vigoare la 29 aprilie și a început să fie aplicată, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Adoptarea „legi

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°