Proasta dispoziţie devenită profesiune nu e rentabilă nici pentru cel care o practică, nici pentru cei care o suportă.
Cineva foarte apropiat mi-a atras atenţia, zilele trecute, că textele mele sunt tot mai amărui. Mă lamentez, sunt trist, bombăn. Adevărul este că mi-ar plăcea şi mie să fiu mai zglobiu, mai destins, mai tonic. M-a legat o sinceră afecţiune de Octavian Paler, dar în ultimii lui ani mi se părea că se lăsa dus prea uşor spre sarcasm şi depresie. Proasta dispoziţie devenită profesiune nu e rentabilă nici pentru cel care o practică, nici pentru cei care o suportă. N-aş vrea, prin urmare, să alunec în acreală şi mizantropie. E adevărat că ambianţa imediată nu mă prea ajută. Pe scena politică lucrurile pendulează între marasm şi ridicol. Când apare la rampă ceva cât de cât încurajator, cum ar fi încercarea câtorva tineri de a deschide ferestrele rutinei de partid (Sever Voinescu şi Cristian Preda, de pildă), reacţiile veteranilor sunt perfect mediocre. Îmi fac unele speranţe cu privire la competenţele câtorva miniştri, dar mă întreb dacă şi le vor putea exercita.
În rest, văd la televizor aceleaşi figuri obosite, gata să tragă de toate şireturile câte unui ţânţar pentru a obţine armăsarul rating-ului, iar ştirile par anume gândite să mă umple de umoare neagră. Iarna e nemaivăzută, frigul e ucigaş, şoselele sunt blocate, gripa porcină ne decimează, vaccinul e primejdios, şomajul e apocaliptic, ţara se duce de râpă, criza e cvasi-definitivă. Veştile bune au un ce exotic: aflu, de curând, că se cumpără în draci (cu 50% mai mult decât anul trecut) bilete de vacanţă pentru Veneţia şi Dubai sau că Adrian Copilu' Minune a fost primit în masonerie. Dar asemenea evoluţii, oricât de promiţătoare, n-au forţa să mă remonteze... Situaţiunea e dramatică. Dar ce zic „dramatică"? Disperată, mon cher! Albastră! Care putem zice că nu s-a mai văzut!
@N_
