Formaţia "Almas Rumanas", din Castellon, păstrează tradiţia dansurilor româneşti pe meleagurile iberice. Coregraful Adrian Mihălcescu şi grupul său de dansuri populare cutreieră oraşele mediteraneene.
Fost elev al profesorului Gheorghe Văduva, de la Şcoala Populară de Artă „Octav Enigărescu" din Târgovişte, Adrian Mihălcescu (41 de ani) a venit în Spania în urmă cu patru ani.
Originar din Găeşti, Dâmboviţa, Adrian a muncit în Spania în construcţii. „A fost greu, pentru că nu vorbeam spaniola. Am lucrat ca mecanic şi apoi am intrat în şomaj", îşi aminteşte bărbatul.
Cum nu este genul care „să bea bere în faţa televizorului", după cum el însuşi spune, Adrian nu a încetat niciun moment să-şi caute un loc de muncă. Într-o zi, trecând prin faţa sediului Asociaţiei Imigranţilor din Ţările de Est (AIPE), a decis să intre.
S-a oferit voluntar pentru a-i învăţa pe copii
„De mult căutam cărţi în româneşte, pentru că mi-era dor să citesc în limba mea. Am început să citesc cărţile din biblioteca asociaţiei. Într-o zi, am văzut că au şi un grup de copii care dansează şi m-am oferit să-i ajut. De atunci, din mai 2009, mă ocup de ei", spune Adrian.
În fiecare zile de marţi şi joi, între orele 18.30 şi 20.30, la sediul AIPE, Adrian face pregătire cu cei mici. La cursuri, cei 16 copii şi adulţii voluntari ai asociaţiei învaţă dansuri populare din zona Munteniei, în primul rând, pentru că asociaţia nu deţine costume populare din alte zone ale României.
„Am încercat să strângem bani, dar costumele sunt foarte scumpe. Majoritatea elevilor au costumele aduse de către părinţi, de acasă. Acum vreau să mai fac un grup de căluşari, dar avem aceeaşi problemă - nu avem costume", spune bărbatul.
Află AICI unde vor dansa copiii români în timpul Sărbătorilor de iarnă