Un spot publicitar pentru suplimentul alimentar ColonHelp, transmis de Prima TV, a fost interzis de la difuzare, printr-o decizie luată marţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care a considerat că respectivul clip încalcă legislaţia audiovizualului, informează Mediafax.
CNA a analizat, în şedinţa de marţi, emisiunea "Ajutor! Vreau să slăbesc!", difuzată pe 21 februarie pe TVR 2. În respectiva emisiune a fost difuzat spotul publicitar la suplimentul alimentar ColonHelp. În urma difuzării emisiunii, CNA a primit o reclamaţie de la PRISA (Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare), potrivit căreia spotul ColonHelp încalcă legislaţia audiovizualului.
Citeşte şi Libertatea presei în România: Câţi jurnalişti au luat bătaie în 2012
În legătură cu spotul ColonHelp, CNA a primit şi un punct de vedere de la Consiliul Român pentru Publicitate (RAC). "Comitetul Etic al RAC a analizat această plângere şi a solicitat ca anunţătorul să modifice această comunicare comercială deoarece nu se face menţiunea 'Consultaţi medicul înainte de a urma dieta'", a spus reprezentanta RAC, Laura Frunzeti, în şedinţa de marţi a CNA.
În urma discuţiilor, membrii CNA au decis, marţi, să aplice o decizie de intrare în legalitate în privinţa spotului ColonHelp, fapt care presupune că acesta nu mai poate fi difuzat pe posturile TV până când nu va fi modificat astfel încât să respecte prevederile legislaţiei audiovizualului.
Citeşte şi CNA: Un spot publicitar pentru cuţitul Miracle Blade, interzis de la difuzarea pe posturile TV
Decizia a fost luată în baza articolului 133, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să includă avertizarea, sonoră şi scrisă: 'Consultaţi medicul îna