Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălării în loc de roşii, la Sere Codlea

Publicat in Adevarul, miercuri 16 februarie 2011 ·

Înainte de 1989, „Sere Codlea" era cel mai mare producător legume, distibuite atât în ţară, cât şi în străinătate. Codlenii au pierdut o mină de aur. Datoriile societăţii au adus oraşul la sapă de lemn şi au lăsat peste 1.000 de oameni fără un loc de muncă.

Mulţi dintre locuitorii din Codlea îşi amintesc cu melancolie despre cât de bine trăiau pe vremea când serele încă erau prospere. „În primul rând au fost locuri de muncă, iar pentru noi, care stăm în vecinătatea serelor, exista un aprozar de la care puteam cumpăra marfă mult mai ieftină", spune Maria Ciuli, 66 de ani, pensionară.

Rulmentul, între năruire şi revendicare

Fabrica de biciclete a murit, bombele au rămas

Pentru că are o pensie de mizerie şi s-a săturat să mănânce de la străini, tanti Maria a găsit o soluţie pentru a înlocui serele: şi-a construit o „seră" chiar în balcon. A plantat răsaduri de roşii, ardei, pătrunjel, leuştean şi busuioc.

Declinul Nitramoniei a scos Făgăraşul de pe harta industriei

Tanti Maria e la curent cu toată istoria societăţii. „Veneau cu bâtele să dărâme serele şi eu plângeam aici în balcon. Când a cumpărat doamna Schutz serele a făcut mai mult circ decât spectacol. L-a adus pe Benone Sinulescu să cânte şi ne-a invitat pe toţi în horă. Am zis atunci că va fi bine. A început apoi să vândă mijloacele fixe şi toate utilajele. Venea o echipă din Oltenia, încărca fierul vechi şi se ducea să-l vândă în Codlea", îşi aminteşte Maria Ciuli.

Uzina Hidromecanica, ştearsă de pe harta Braşovului

Demolarea uzinei Tractorul, o rană care nu se vindecă

Roşiile de Codlea erau celebre

Pe oricine întrebi în Codlea o să-ţi spună că nu existră nicăieri în lume roşii cu gustul celor de la „răposatele" sere. „Toate produsele de la piaţă sunt injectate, nu mai mâncăm nimic curat. Noi suntem oameni de la ţară şi ştim ce înseamnă gustul de roşie, d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 33 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 38 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 37 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 39 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 23 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°