Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani cu tiriita pentru handicapati

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 4 mai 1999 ·

Saracia orasului isi pune cel mai mult amprenta asupra persoanelor cu handicap Potrivit legilor in vigoare, fondurile Inspectoratelor de Stat Teritoriale pentru persoanele cu handicap, sint asigurate de agentii economici din judetele de unde acestea fac parte, din cota de 10% oprita din fiecare salariu al persoanelor angajate. Cum marii giganti economici ai Brailei si-au inchis portile, judetul nostru ocupind locul doi pe tara ca numar de someri, pentru persoanele cu handicap aflate in evidenta Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Persoanele cu Handicap Braila, achitarea alocatiilor specifice, a ajutorului special si a salariilor de insotitori, se face cu mare greutate. La ora actuala la nivelul judetului nostru, ISTPH a reusit achitarea alocatiilor speciale pentru lunile martie si aprilie, pentru 832 de persoane, insumind 216 milioane de lei. "Astazi au fost trimisi banii la Directia de Posta Bacau, urmind ca, in perioada 5-15 mai, sa ajunga la destinatie", ne-a spus Florentina Stefan, asistent social in cadrul ISTPH Braila. Aceeasi sursa, ne-a mai comunicat ca in cel mai scurt timp posibil urmeaza sa fie achitate si ajutoarele speciale dar, deocamdata, lipsa banilor pune suficiente piedici, fiind necesari nu mai putin de 362 milioane de lei pentru o singura luna. Despre salariile de curatori, Florentina Stefan ne-a spus ca pentru cei 1250 de salariati platiti de ISTPH Braila, sint necesare 1,2 miliarde de lei, lunar, in prezent neexistind deloc bani. "Noi am terminat de completat actele necesare, asteptam ca Secretariatul de Stat pentru Handicapati sa ne trimita bani pentru a efectua si aceste plati. In acest an, banii au venit cu tiriita, pina in prezent niciodata nu s-au mai inregistrat asemenea intirzieri", mai sustine Florentina Stefan. (Gina PAVLICENCO) Saracia orasului isi pune cel mai mult amprenta asupra persoanelor cu handicap Potrivit legilor in vigo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 11 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 13 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°