Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu a luat greva pe cont propriu

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2005 · · · · ·

Sindicatele din invatamant si guvernul au ajuns la un nou proiect de acord, in urma unei sedinte de sase ore desfasurate sub medierea presedintelui Basescu. Daca sindicatele din tara accepta Sindicatele din invatamant si guvernul au ajuns la un nou proiect de acord, in urma unei sedinte de sase ore desfasurate sub medierea presedintelui Basescu. Daca sindicatele din tara accepta ultimele propuneri ale executivului, greva inceteaza. Presedintele Basescu a facut la randul sau un apel pentru reinceperea cursurilor. Ieri dimineata, seful statului s-a dus la guvern pentru a participa la negocierile cu sindicalistii din invatamant, chiar daca din partea executivului erau deja la discutii ministrul de stat Gheorghe Pogea, dar si ministrii educatiei, muncii si finantelor. In urma negocierilor mediate de presedinte, sindicalistilor li s-a propus o marire a salariilor cu 11,83 la suta. Prezenta lui Basescu la negocieri a fost apreciata atat de sindicalisti, cat si de premierul Tariceanu, aflat in strainatate, care a tinut totusi sa spuna ca si el se intalnise sambata cu sindicatele din educatie, dar ca a vrut sa tina negocierile secrete. Seful statului le-a transmis dascalilor ca oferta facuta ieri reprezinta maximum ce poate fi oferit si le-a cerut profesorilor sa revina de astazi la cursuri. Inca de sambata seara, presedintele incerca sa rezolve criza din educatie. Basescu l-a vizitat la spital pe profesorul Ovidiu Vladulescu aflat in greva foamei, reusind sa il convinga pe dascal sa renunte la protest. Inainte cu cateva ore de intalnirea dintre profesor si Basescu, premierul incercase si el sa il convinga pe protestatar sa renunte la greva foamei, dar fara succes. O majorare salariala de 11,83 la suta pe anul 2006, in doua transe: 5,5 la suta incepand cu 1 ianuarie 2006, fata de decembrie 2005, si inca 6% incepand cu 1 septembrie 2006, fata de august 2006. Aceasta a fost o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 21 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 47 minute
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 6 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 9 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum o ora
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°