Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CH Poli, învinsă clar de campioana Serbiei

Publicat in News Timisoara, miercuri 7 august 2013 ·

Handbaliștii alb-violeți au fost dominați clar de deținătoarea titlului în Serbia. Gruparea pregătită de Constantin Ștefan s-a apropiat doar pe final pe tabelă de Vojvodina, care s-a impus cu 28-26, după ce la pauză diferența era de șapte goluri în favoarea oaspeților (12-19).

CH Politehnica mai are mult de muncit până la startul campionatului. Trupa timișoreană, schimbată aproape în totalitate în această vară, a cedat mai clar decât o arată scorul în fața puternicei grupări din Novi Sad, care se pregătește de barajul pentru grupele Ligii Campionilor.

Oaspeții au reușit să preia conducerea încă din primele minute. După 13 minute Elezovic și compania s-au desprins la patru goluri (scor 3-7) și nu aveau să mai cedeze frâiele partidei. De la timișoreni s-au remarcat nou sosiții Kaftin și Petkovic, cei mai buni marcatori ai gazdelor deși primul a avut febră și a evoluat doar în prima parte. În repriza secundă ambele formații au efectuat schimbări, sârbii reducând turația după ce au ajuns la nouă goluri diferență (14-23 și 15-24). Tinerii alb-violeții au reușit astfel să scadă din diferență în ultimele minute ale partidei.

Cei mai buni marcatori ai lui Poli au fost rusul Denis Kaftin și sârbul Zarko Petkovic, ambii cu șase reușite. Au mai înscris: Chikovani, Lela (3 goluri), Sânteiu, Ursu, Timofte (2), Mrakic și Arseni. De la oaspeți s-a remarcat Pilipovic (șase goluri), Elezovic și Pusica (ambii patru goluri).

Joi, tot de la ora 17, va avea loc și jocul 2 dintre cele două formații.

Reacţii:

“Să nu uităm că jucăm cu campioana Serbiei, se vede că e o echipă valoaroasă. Ne face onoare prezența lor în Timișoara pentru două jocuri. Azi am greșit la toate capitolele pentru că relațiile de joc nu sunt sintetizate. Eu am dorit să fac jocuri foarte tari pentru a vedea cam care ne e valoarea. De aceea vom juca și cu vicecampioana Ungariei.

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 51 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 51 minute
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 55 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°