Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesori de afaceri internaţionale din toată lumea au venit la Bucureşti pentru a-şi prezenta lucrările

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 decembrie 2011 ·

Peste 400 de profesori de afaceri internaţionale din 51 de ţări au venit la finele săptămânii trecute la Bucureşti, pentru a susţine prezentări pe tematici legate rolul guvernelor în afa­cerile internaţionale, antreprenoriatul internaţional, marke­tingul global sau studii comparative între ţări privind procesele de fuziuni şi achiziţii. Dezbaterile conferinţei organizate de European International Business Academy (EIBA), o instituţie cu sediul la Bruxelles care reuneşte profesori şi practicieni în domeniul afacerilor internaţionale, au avut loc la sediul Academiei de Studii Economice din Capitală, în perioada 8- 10 decembrie.

"Este cea de-a 37-a conferinţă anuală a EIBA, desfă­şurată pentru prima dată la Bucureşti şi a avut cea mai mare rată de participare: 419 profesori de afaceri interna­ţionale din 51 de ţări. Au fost în total 90 de sesiuni de dezbateri, dintre care 6 au fost sesiuni plenare, iar restul au fost seminarii paralele, în care fiecare participant şi-a prezentat lucrarea", a spus economistul Liviu Voinea şi organizator al eveni­mentului. Fiecare profesor a plătit o taxă de participare în cuantum de 350 de euro, la care s-au adăugat costurile cu transportul şi cu cazarea.

"În urma evenimen­tului se va publica o carte care va cuprinde lucrările prezentate în conferinţă, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate. În fiecare an, conferinţa se organi­zează în altă ţară, aşa că este puţin probabil ca un astfel de eveniment să mai aibă loc la Bucureşti cel puţin în următorii 15- 20 de ani", a mai spus Voinea.

Dezbaterile din cadrul unuia dintre workshopurile eveni­mentului au vizat prezentarea unor rezultate intermediare ale unui studiu la care participă şi România, alături de Albania, Republica Moldova şi Elveţia. Scopul cercetării este de a identifica managerii care fac parte din elita de business a fiecărei ţări şi ia în considerare top

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, primul mesaj de la internarea în spital: Sunt viu / Ţineţi-mă aproape, pentru că mai am de spus multe poveşti minunatului meu public

News.ro acum 37 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este ”viu”. El mulţumeşte tuturor celor care l-au ajutat în această perioadă şi transmite publicului că mai are multe po

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 2 ore
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum o ora
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Podul Giurgiu-Ruse intră în reparaţii pe partea bulgărească. Traficul se va desfăşura pe o singură bandă până la finalul lunii

HotNews acum 22 minute
Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se va desfăşura pe o singură bandă pe tot parcursul lunii mai, ca urmare a unor lucrări de reparaţii pe care partea bulgară le efectuează la un rost de dilataţie la partea de pod pe care o are în

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 4 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 2 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Majorarea salariului minim îl blochează pe Ciolacu: Sunt premierul acestui Guvern şi atât

Mediafax acum o ora
Ciolacu a fost întrebat, luni, despre vocile care susţin că de o nouă creştere a salariului minim din 1 iulie ar putea fi amânată. „În primul rând, această măsură o ia Guvernul. Din Guvernul României fac parte membrii la două partide: PSD şi PNL, ch

Ucraina afirmă că a dejucat atacuri ruseşti cu bombă care urmau să fie comise de 9 Mai, la Kiev

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat luni că a zădărnicit o operaţiune rusă prin care urmau să fie declanşate atacuri în serie cu bombă la supermarketuri şi în apropierea unei cafenele din capitala Kiev, precum şi la o întreprindere militară din oraşul Liov, situat î

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

12°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°