Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2.000.000 de restanţieri

Publicat in Jurnalul, joi 15 mai 2008 ·

Două milioane de români au avut restanţe la plata cre­ditelor în ultimii patru ani, dintr-un total de 4,8 mi­lioane de persoane care au luate credite. Bănci - Aproape jumătate dintre românii cu credite sînt pe lista rău-platnicilor

Două milioane de români au avut restanţe la plata cre­ditelor în ultimii patru ani, dintr-un total de 4,8 mi­lioane de persoane care au luate credite.

Persoanele care s-au împru­mu­tat de la bănci şi au în­tîr­ziat cu rata mai mult de o lu­nă se află în evidenţa Bi­­rou­lui de credit ca rău-platnici. Aproape jumătate din clienţii băncilor care au luat împrumuturi se află pe lista de rău-platnici. Două milioane de ro­mâni au avut restanţe la plata cre­­ditelor în ultimii patru ani, din­tr-un total de 4,8 milioane de persoa­ne care au luate credite, a declarat directorul general al biroului, Şerban Epure. Biroul de Credit primeşte informaţii de risc furnizate de 28 de bănci, a căror cotă de piaţă pe segmentul împrumuturilor pentru po­pulaţie însumează 98,5%.

RESPONSABILITATE. Vestea bună este că sumele restante sînt mici comparativ cu valoarea îm­prumuturilor. Ponderea restanţelor active în volumul creditelor acordate este de 1,15% la momentul actual, potrivit datelor furnizate de Cristian Bichi, directorul adjunct al Direcţiei Stabilitatea Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României. Cu 15 zile înainte de a transmite informaţii despre restanţieri la Biroul de Credite, băncile trebuie să înştiinţeze clienţii rău-platnici, lucru care-i nemulţumeşte pe bancheri.

“Cînd au semnat un contract de credit, oamenii şi-au asumat nişte obligaţii, şi ca urmare nu trebuie să le amintesc mereu că au întîrziat cu plata”, a spus preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank, Radu Graţian Gheţea. El a mai adăugat că băncile notifică prin telefon, e-mail sau SMS clienţii restanţieri înainte de a tr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 32 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 47 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°