Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtunile au făcut pagube de 13,5 milioane de lei în Suceava

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 ·

Au fost afectate locuinţele populaţiei, elementele de infrastructură, cât şi culturile agricole, din localităţile Adâncata, Dărmăneşti, Grăniceşti, Hănţeşti, Iaslovăţ, Milişăuţi, Mitocu Dragomirnei, Todireşti şi Zvoriştea. Pagubele se ridică la 13.512.860 de lei.

În urma fenomenelor meteorologice periculoase din data de 16 iulie a.c., când s-au înregistrat precipitaţii însemnate, vijelii şi grindină, Prefectura judeţului Suceava, a făcut o evaluare a pagubelor la nivelul localităţilor afectate. Potrivit autorităţilor locale, în judeţul Suceava au fost afectate locuinţele populaţiei, elementele de infrastructură, cât şi culturile agricole, din localităţile Adâncata, Dărmăneşti, Grăniceşti, Hănţeşti, Iaslovăţ, Milişăuţi, Mitocu Dragomirnei, Todireşti şi Zvoriştea.

„Au fost afectate 69 de locuinţe, în special acoperişurile, iar valoarea pagubelor este estimată la 69.000 lei. Infrastructura rutieră a fost afectată pe 13 tronsoane de drumuri comunale, totalizând 57,84 km, iar valoarea pagubei este estimată la 1.828.500 lei. Totodată, au fost afectate două poduri pe drumuri judeţene, două pe drumuri comunale şi 21 de podeţe, iar valoarea estimată a pagubelor se ridică la suma de 196.400 lei. Referitor la suprafeţele agricole afectate, au fost afectate culturile agricole de pe o suprafaţă de 4.620 ha teren arabil, pagubă ce se ridică la valoarea totală de 11.408.960 lei. Cel mai mult au avut de suferit culturile de porumb – 1.395 ha, cartofi – 834 ha, plantele de nutreţ – 789 ha, grâu – 567 ha, legume – 311,5 ha“, a precizat Sorin Arcadie Popescu, prefectul Sucevei.

Astfel, valoarea totală a pagubelor înregistrate în judeţul Suceava se ridică la suma de 13.512.860 de lei, echivalentul a 3.217.000 de euro.

Citiţi şi: În urma furtunii de ieri din Suceava, copaci căzuți, incendii cauzate de trăsnete și acoperișuri distruse FOTO

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°