În afară de copii, nimeni n-a plecat aseară deplin mulţumit de pe Naţional Arena. Fumătorii, deşi se pregătiseră pentru ore de abstinenţă, au cîrcotit pentru cei zece metri pînă la spaţiul cuvenit viciului. Şoferii, care zile întregi blestemaseră puţinele locuri de parcare şi îşi imaginau un trafic sinistru în zonă, s-au enervat că "e liber, dar n-ai loc de-atîţia jandarmi". Cine a venit pentru meci a fost iritat că pe cub nu s-a văzut concertul Innei. Cine a venit să vadă stadionul l-a înjurat în noaptea de septembrie pe Marica.

E simplu: dacă am fi bătut Franţa, iluzie cu care ne-am condimentat săptămîna trecută ironiile răutăcioase de chibiţi, pînă şi gazonul ar fi devenit decent. Un amănunt în curs de rezolvare.

În acelaşi timp, da, nu te poţi extazia în faţa a ceea ce rămîne, pînă la urmă, doar o construcţie. Firească şi simplă într-o civilizaţie. Numai că bucuria celui flămînd în faţa ciorbei nu se compară cu cea a ghiftuitului înaintea unui tiramisu în sos de cafea.

Transformarea sportului, şi mai cu seamă a fotbalului, din poveste în ştire şi-a consumat aseară primul episod românesc oficial. N-au fost bătăi, cine a vrut a înjurat în tihnă şi cu patimă, femeile ronţăiau chips-uri cînd Chiricheş îl deposeda pe Benzema, alei luminate, fotografii şi steguleţe. Plictisitor fără fanatism şi galerii?

Partidele devin event-uri, desfăşurate în spaţii gîndite tocmai pentru asta, adăugînd entertainment şi pop-corn în locul răngilor şi al cearşafurilor cu înjurături de mamă. Se fac mai mulţi bani şi se trăieşte mai bine. Oare nu asta vrem, de fapt, fiecare?

Istoricul Kenneth Clark, celebru în spaţiul britanic după ce a scris, produs şi prezentat la sfîrşitul anilor '60 un serial difuzat la BBC care se numea tocmai "Civilisation", concluziona la finalul unei emisiuni: "Oamenii îmi spun uneori că preferă barbarismul în locul civil