Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradoxul chirurgiei la Spitalul „Sf.Maria“: operaţii complicate, bani puţini

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

În Spitalul de Pediatrie, secţia care primeşte lunar sume importante de bani are un indice de complexitate a cazurilor realizate (ICM) mic.

Clinica de Chirurgie a înregistrat, în ultimele cinci luni, un indice de complexitate sub 1, în timp ce alte clinici, unde intervenţiile nu sunt la fel de complicate, au reuşit să aibă un indice mai mare. În luna decembrie a anului trecut, La Clinica de Gastroenterologie, ICM-ul înregistrat a fost de 2,19, la Nefrologie de 2,28, la Oncologie de 2,25, iar la Neurologie de 2,07. În primele trei luni ale anului precedent, cele mai mari ICM-uri au fost la Gastroenterologie, de 2,23, Oncologie, de 2,59 şi Clinica de Arşi, de 2,00. Chirurgia a avut, din nou, sub 1. În luna aprilie a anului 2013, Chirurgia a avut un ICM sub 1, în timp ce Gastroenterologia a înregistrat un ICM de 2,57, iar Pediatria de 2,34. Reprezentanţii Spitalului „Sfânta Maria“ susţin că există o problemă în ceea ce priveşte modul în care sunt completate fişele care ajung la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi, iar din această cauză spitalul primeşte mai puţini bani decât ar trebui. „Diagnosticele nu sunt codificate bine, în funcţie de cazuistica care există. Astfel, serviciile nu sunt în concordanţă cu diagnosticele trecute, iar unitatea medicală pierde bani din această cauză. Degeaba se fac operaţii complicate, dacă nu sunt şi decontate“, au declarat reprezentanţii unităţii medicale. Chirurgii au afirmat că, de fapt, codificările existente nu se pretează la tipul de diagnostic şi la intervenţiile chirurgicale realizate. „Operaţii se fac, atât simple, cât şi complicate. Problema este că nu sunt foarte bine structurate acele codificări. Pentru unele diagnostice nu există un cod anume, deoarece trebuie să se completeze foaia în funcţie de comorbidităţi. Nu se poate ca la fiecare caz să pui un cod corect. Codurile pe baza cărora primim bani au fost p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 43 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 29 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 39 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 54 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°