“Vezi, Fărcaş «el», să nu te «umfli», că-ţi «cade» nasul şi gata cu admiratorii talentului matale!” – îi scria Maria Tănase lui Dumitru Fărcaş.
“Vezi, Fărcaş «el», să nu te «umfli», că-ţi «cade» nasul şi gata cu admiratorii talentului matale!” – îi scria Maria Tănase lui Dumitru Fărcaş.
La 7 august 1962, Măria i-a trimis artistului Dumitru Fărcaş o scrisoare în care îl sfătuia de bine pe tînărul talentat, mărturisindu-i totodată că ar vrea să realizeze împreună o “drăcie gigantică”: “Nu vreau să te necăjesc, dar vezi, dta Fărcaş, eşti un mare artist, dar atît de tînăr faţă de mine, că nu-mi dau seama dacă – Doamne fereşte! – nu faci şi dumneata parte dintre aceia care, înainte să «umble», îşi «iau boii lui Dumnezeu în cap». Aş vrea să-ţi fac o propunere care ar fi generatoare de «isprăvi» mari. Aceste isprăvi constau şi în glorie, şi în bani – lucru care, din păcate, nu se îngăduie să le dăm deoparte. (...) Eu am discutat cu mine, artist şi om, şi am mai discutat cu cineva care, prin posibilităţile care le are, ne poate asigura şi banii, şi gloria – dar dta ai fi gata să te arunci în vîrtejul cel mai mare alături de mine «artistul» ca să realizăm o «drăcie» gigantică? (...) Se nasc atît de rar oameni înzestraţi cu nobleţea artistică a dumitale, încît consider o datorie de artist să-ţi ofer «aripile» mele şi să te feresc să dai «piept» cu zidul gros al nechemaţilor care au ajuns să fie mari cîştigători de poziţii în artă, numai şi numai fiindcă artiştii nu se ajută între ei...”.
DAR DIN DAR. După 32 de ani de cînd a primit această scrisoare-testament, Dumitru Fărcaş a ajuns, din întîmplare, la o familie din America, în zestrea căreia se aflau opincile Mariei Tănase. Artista făcuse în 1954 un turneu şi fusese atît de bine tratată de gazdă, încît şi-a descălţat opincile de scenă şi le-a dăruit în semn
