Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Donţu doreşte un nou mandat de preşedinte al PSD Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 11 martie 2013 ·

Senatorul Ovidiu Donţu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PSD. Alegerile în cadrul acestei organizaţii vor avea loc sâmbătă, 16 martie 2013, de la ora 11:00, în sala mare a Casei de Cultură Suceava. Ovidiu Donţu a anunţat că şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava, precizând că a luat această decizie deoarece împreună cu echipa de conducere a organizaţiei municipale, social democraţii suceveni au avut rezultate foarte bune într-un termen scurt.

El a adăugat că obiectivul social democraţilor suceveni pentru următorii ani va fi câştigarea Primăriei Suceava. Donţu a spus că Organizaţia Municipală Suceava a PNL are deja trei posibili candidaţi pentru funcţia de primar al Sucevei, fiecare dintre ei cu şanse reale de câştig.

Ovidiu Donţu a declarat că pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PSD şi-a depus candidatura consilierul local Tiberius Brădăţan, care este medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”.

La Adunarea Generală de Alegeri a PSD Suceava de sâmbătă vor mai fi aleşi cei 35 de membri ai Biroului Municipal, din care fac parte un prim-vicepreşedinte, şapte vicepreşedinţi, un secretar general şi un trezorier, precum şi cei 99 de membri ai Consiliului Municipal.

Ovidiu Donţu a fost ales în funcţia de preşedinte al PSD Suceava în decembrie 2011. Donţu mai deţine şi funcţia de preşedinte executiv Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD.

Senatorul Ovidiu Donţu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PSD. Alegerile în cadrul acestei organizaţii vor avea loc sâmbătă, 16 martie 2013, de la ora 11:00, în sala mare a Casei de Cultură Suceava. Ovidiu Donţu a anunţat că şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava, precizând că a luat ace

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 48 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°