Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un diplomat suedez care a salvat mii de evrei în timpul Holocaustului, primul cetăţean de onoare al Australiei

Publicat in Antena 3, luni 6 mai 2013 ·

Diplomatul suedez Raoul Wallenberg, mort în 1947, a devenit, luni, primul cetăţean de onoare al Australiei, în semn de recunoaştere a meritelor pe care le-a avut în salvarea a mii de evrei în timpul Holocaustului, mulţi dintre ei fugind chiar în ţara de la Antipozi.

Wallenberg era deja cetăţean de onoare al SUA, Canadei, Ungariei şi Israelului, iar Australia a decis să-i acorde acest titlu în 2012, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa.

Acordarea titlului de cetăţean de onoare este „o expresie de profundă gratitudine pentru tot ceea ce naţiunea noastră a câştigat când mulţi dintre cei salvaţi de Wallenberg au venit în aceste locuri”, a declarat premierul Julia Gillard.

„Suntem aici, astăzi, să sărbătorim ceva excepţional în spiritul uman. În condiţiile în care tot mai mulţi dintre martorii celui de-Al Doilea Război Mondial ne părăsesc, este vital, este imperativ să păstrăm vie memoria şi exemplul unor individualităţi precum Raoul Wallenberg”, a mai spus Gillard, în timpul ceremoniei desfăşurate la Canberra.

Trimis de guvernul ţării în Budapesta ocupată de nazişti, în iulie 1944, Wallenberg a salvat zeci de mii de evrei maghiari în ultimele luni ale conflagraţiei mondiale, oferindu-le paşapoarte care îi protejau.

Soarta lui Wallenberg este învăluită de mister. Ultima oară a fost văzut în viaţă pe 17 ianuarie 1945, atunci când trupele sovietice au alungat din Budapesta trupele germane şi pe cele maghiare pro-naziste.

Înregistrările oficiale sovietice afirmă că diplomatul suedez a murit în 1947, într-o închisoare din Moscova.

Citeşte mai multe despre: diplomat suedez Holocaust Australia cetatean de onoare budapesta Raoul Wallenberg evrei al Doilea Razboi Mondial

Diplomatul suedez Raoul Wallenberg, mort în 1947, a devenit, luni, primul cetăţean d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 23 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 53 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 3 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°