Marele fotbalist Mihai Neşu, invitat special marţi la Antena 3, chiar în ziua în care împlineşte 30 de ani, a spus că aşteaptă ca Dumnezeu să facă o minune în cazul său.
"De când sunt aşa, parcă am început să cred mai mult în Dumnezeu şi atunci liniştea sufletească e mult mai mare. Doar El poate să facă o minune", a spus Neşu, marţi seară, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Fostul fotbalist a povestit apoi cât de greu i-a fost în primul an de la accidentul pe care l-a suferit în 2011 şi în urma căruia a rămas paralizat.
"În primul an a fost foarte greu. Şi în America am avut momente de cumpănă în care am fost deznădăjduit, aveam una din cele mai grave accidentări din cei care erau internaţi acolo", a spus Neşu.
Fotografii din timpul primului antrenament după recuperarea medicală
Marele fotbalist Mihai Neşu, care astăzi împlineşte 30 de ani, a declarat că se simte onorat să fie invitatul special al lui Mihai Gâdea, marţi seară, la emisiunea Sinteza zilei.
Pe 10 mai 2011, Mihai Neşu s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, în urma coliziunii cu un coleg de echipă. A fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală şi a fost operat imediat, iar de atunci continuă lupta pentru recuperarea lui şi din 2012 lupta pentru recuperarea celor aflaţi în aceeaşi situaţie.
Marele fotbalist Mihai Neşu, invitat special marţi la Antena 3, chiar în ziua în care împlineşte 30 de ani, a spus că aşteaptă ca Dumnezeu să facă o minune în cazul său.
"De când sunt aşa, parcă am început să cred mai mult în Dumnezeu şi atunci liniştea sufletească e mult mai mare. Doar El poate să facă o minune", a spus Neşu, marţi seară, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Fostul fotbalist a povestit apoi cât de g