Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: PIC redeschide hipermarketurile din Craiova şi Piteşti

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Omul de afaceri Cornel Penescu îşi menţine planurile pe care le-a făcut publice la ieşirea sa din închisoare şi redeschide porţile magazinului din Bănie.

Hipermarketul din Craiova va fi primul din reţeaua dezvoltată începând din anul 2004 de compania PIC care va fi redeschis, după ce ultimul magazin care rămăsese funcţional, cel de la Piteşti, a fost închis în luna ianuarie a acestui an. Potrivit reprezentanţilor PIC, următorul magazin va fi redeschis la Piteşti. “Primul magazin care urmează a fi deschis din reţea, este magazinul din Craiova, urmând ca în aproximativ o lună şi jumătate de la deschidere, să fie deschis şi magazinul din Piteşti. Am ales magazinul din Craiova, pentru că este mai uşor de readus pe piaţa de retail datorită faptului ca acolo a funcţionat tot timpul magazinul Interhome. Practic, locaţia nu a fost închisă definitiv niciodată. Acest aspect ne permite o deschidere mai uşoară din punct de vedere tehnic al tuturor utilajelor şi structurilor aferente”, a declarat Claudia Rusu, Director Marketing la Muntenia Hipermarket, firma care va opera magazinele PIC din ţară.

Reprezentanţii PIC estimează deschiderea magazinului din Craiova pentru mijlocul lunii iunie.

PIC a operat în ţară cinci hipermarketuri. Hipermarketul din Craiova a fost deschis de Grupul Pic în 2006, având la vremea respectivă aproximativ 700 de angajaţi. După arestarea pentru dare de mită a lui Cornel Penescu, în aprilie anul trecut, situaţia financiară a grupului s-a înrăutăţit. Sub presiunea furnizorilor, Pic a trecut la disponibilizări masive, inclusiv în cadrul magazinului de la Craiova, fapt care a generat nemulţumirea angajaţilor. În cursul anului 2009, în faţa magazinului au avut loc două proteste ale foştilor salariaţi care îşi cereau drepturile restante. În luna decembrie, în magazinul de la Craiova nu mai lucrau decât 50 de angajaţi.

De

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 12 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 39 minute
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 6 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°