Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii sub vremi

Publicat in Romania Literara, miercuri 22 februarie 2006 ·

Cu apariţia antologiei DESANT '83 se naşte, simbolic vorbind, proza optzecistă şi, odată cu ea, ceea ce se numeşte în mod curent postmodernismul românesc. Fireşte, există precursori (Mircea Horia Simionescu şi Şcoala de la Tîrgovişte, unele texte ale lui Dumitru }epeneag - în măsura în care ele au fost accesibile noii generaţii de prozatori), iar unii dintre membrii acestui comando literar sînt, la vremea apariţiei antologiei, cunoscuţi deja din presa literară şi din apariţiile lor în romanticele cenacluri literare de la începutul deceniului nouă. DESANT'83 a fost însă descinderea în forţă a unui întreg contingent literar, calea scurtă spre celebritate a unei noi generaţii de prozatori. Ordinul ,războinic" dat de Ovid S. Crohmălniceanu în finalul prefeţei volumului ilustrează în mod evident intenţia de ruptură cu trecutul, de impunere a unor nume venite din neant şi a unei noi paradigme literare: ,Poate mulţi dintre aceşti tineri nu vor face carieră literară. Dar aceasta este soarta oricărei formaţiuni de şoc, să aibă pierderi grele. Indiferent de ele, deci, ŤDESANT '83ť, la atac!" Impactul apariţiei acestei cărţi a fost unul instantaneu. Majoritatea membrilor ,comandoului" au devenit, în anii care au urmat, nume de prim plan ale prozei româneşti (Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Gheorghe Crăciun, Constantin Stan, Ioan Lăcustă, George Cuşnarencu, Sorin Preda, Nicolae Iliescu etc.). Alţii şi-au dobîndit notorietatea în alte zone ale literaturii decît proza (Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Ion Bogdan Lefter). Aşa cum prevedea Ovid S. Crohmălniceanu au existat şi nume care s-au pierdut pe drum, altele, neprezente în antologie care au devenit blazoane ale prozei optzeciste (Ioan Groşan, Daniel Vighi, Bedros Horasangian, Stelian Tănase), dar, în general, autorii cuprinşi în DESANT '83 reprezintă cartea de vizită a tinerei generaţii de scriitori, apăru

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile / Oficial iranian: Informaţiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare

Mediafax acum 39 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului

Mediafax acum 58 minute
În cazul unui deces al preşedintelui iranian, constituţia iraniană prevede că primul vicepreşedinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcţia de preşedinte, cu aprobarea liderului suprem. Potrivit ierarhiei politice iraniene, şeful statu

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum o ora
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 2 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°