Solicitarea făcută de DNA Comisiei speciale de la Cotroceni pentru a aviza urmărirea penală împotriva ministrului justiţiei confirmă strălucit cele scrise de subsemnatul despre sentimentul de impunitate care defineşte abuzurile comise de ţuluşi.

De ce nu se tem ţuluşii?

Indiscutabil, un prim răspuns trimite la dependenţa lor exclusivă de Naşul de la Cotroceni. Ţuluşii sunt numiţi sau schimbaţi din funcţie doar cu acordul lui Traian Băsescu. Documentul CSM sesizează, pe lângă multe abuzuri incredibile înfăptuite de Doru Ţuluş, şi aruncarea la coş a unor plângeri penale. În sine, neluarea în seamă a unei plângeri penale nu e un abuz. Trăim într-o ţară de delatori. Securitatea tocmai pe această trăsătură naţională s-a bazat. Din acest punct de vedere, nu ofiţerii de Securitate - nici măcar informatorii - sunt de condamnat, ci delatorii, cei care pârau la cadre sau la Securitate din interes, din ură faţă de semeni, ba chiar şi din plăcere. E normal ca procurorii DNA să ţină cont de această realitate. Atât Raportul, cât şi literatura DNA dezvăluie că Doru Ţuluş se autosesiza de pe posturi TV de doi lei sau lua în seamă anonimele.

Aruncarea la coş a unor plângeri penale nu era întâmplătoare. Plângerile respective îi vizau pe mafioţii din gaşca lui Traian Băsescu şi a PD.

Mai există vreo îndoială?

Priviţi anchetele declanşate de DNA sub semnul autosesizării din presă!

Sunt însă şi cauze mult mai profunde, greu de sesizat la o primă vedere, dar posibil de detectat, dacă ţinem cont de realităţile româneşti de azi.

Una dintre aceste cauze o constituie, indiscutabil, felul în care e înţeleasă la noi lupta împotriva corupţiei. Această luptă a devenit un bun comun atât al politicienilor, cât şi al presei. Pe fondul vidului legislativ din primii ani postdecembrişti, au avut loc multe afaceri dubioase. Treptat-treptat, românii au ajuns la concluzi