Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia şi Armenia revin la sentimente mai bune

Publicat in Gandul, vineri 25 aprilie 2008 ·

Armenia este pregătită să stabilească relaţii diplomatice cu Turcia şi ar dori ca şi aceasta din urmă să procedeze la fel. Declaraţia îi aparţine ministrului armean de externe Edvard Nalbandian şi a fost făcută chiar în ziua în care Armenia comemorează 93 de ani de la masacrul armenilor sub Imperiul Otoman, recunoscut ca genocid de mai multe ţări, dar nu şi de statul turc.

„Armenia va continua să depună eforturi în vederea găsirii unei soluţii şi noi sperăm ca Turcia să facă acelaşi lucru. Aceasta va fi în beneficiul popoarelor noastre şi al tuturor ţărilor din regiune”, a subliniat şeful diplomaţiei armene în cadrul unei recepţii organizate joi la Primăria Parisului cu ocazia Zilei memoriei victimelor genocidului armean, după cum relatează RIA Novosti, citat de Rompres.

Ministrul armean a subliniat în acest context necesitatea recunoaşterii internaţionale a genocidului armean pentru a preveni astfel de crime.

Armenia şi Turcia nu au relaţii diplomatice, iar frontiera lor comună este închisă din 1993, la iniţiativa Ankarei. Turcia a avansat o serie de condiţii pentru stabilirea de relaţii bilaterale. Cea mai importantă dintre condiţii, în optica turcească, este ca Armenia să renunţe la politica sa vizând obţinerea recunoaşterii internaţionale a genocidului armean comis în timpul primului război mondial şi care a costat viaţa a 1,5 milioane de armeni, potrivit Erevanului. Turcia nu acceptă ca evenimentele tragice ce au avut loc la începutul secolului trecut în estul Anatoliei să fie catalogate drept genocid şi susţine că cifra de 1,5 milioane este exagerată şi că numărul victimelor este de ordinul zecilor de mii.

Cu toate acestea, peste 20 de ţări au recunoscut oficial crimele comise împotriva armenilor între 1915 şi 1917, între care Belgia, Canada, Polonia, Rusia, Eleveţia şi Franţa. Turcia şi-a rechemat în octombrie 2007 ambasadorul său la W

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 59 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 16 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°