Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Mă aşteptam ca România să evolueze mai mult”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 decembrie 2009 ·

Inginerul Constantin Roşca are azi 59 de ani, trei copii pe care-i lasă să-şi urmeze visele şi o firmă care-i oferă bani şi satisfacţii profesionale. A lucrat toată viaţa în industria textilă, unde crede că, dacă n-ar fi venit Revoluţia, ar fi îmbătrânit ca simplu şef de secţie.

Acum a ajuns patronul fabricii, e mulţumit că a avut ocazia să dovedească tot ce-i poate capul, chiar dacă a trecut şi pe la DNA, şi constată, zi de zi, că “organele” care-i vin în control au aceleaşi tactici securistice ca pe vremuri. Spune că are bani suficienţi pentru o viaţă, că nu vrea să fie milionar de carton, dar e nemulţumit că ţara n-a evoluat cum s-ar fi aşteptat, că tânăra generaţie nu vine cu mentalităţi noi ca să-i schimbe pe ei, pe cei bătrâni şi comunişti

“În 1989 eram inginer la o fabrică de textile din Bucureşti, şeful unei secţii. Pe vremea cealaltă în industria textilă nu prea se promovau decât femeile şi de aceea nu cred că aş fi ajuns atunci să mă realizez. Nu mă refer neapărat la funcţie, ci nu ştiu dacă aş fi reuşit să dovedesc ce am eu în cap, ce am învăţat la facultate la Iaşi, la Institutul Politehnic, Facultatea de chimie textilă.

Aveam 39 de ani în 1989, eram căsătorit şi aveam trei copii. Înainte de 89 era greu pentru generaţia mea, pentru că era decretul care interzicea femeilor să facă avort. Controlul ăsta era ceva incredibil, te aducea în stare că şi atunci când îţi doreai copii nu-i mai aveai, pentru că îţi inducea o frică teribilă de sarcină. Dar soţia mea a dorit să avem copii, aşa că avem o fată şi doi băieţi gemeni.

Securitatea era mai blândă ca DNA-ul

Azi sunt directorul fabricii, privatizată între timp, sunt şi acţionar majoritar şi pot să spun, cu bucurie, că am reuşit să facem faţă la concurenţa chinezească şi să rezistăm. Nu e puţin lucru acum, când în România industria textilă e terminat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 47 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 47 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 47 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 47 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 47 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 47 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°