Marin Preda şi Nicolae Velea sunt citaţi de Constantin Ţoiu în ascendenţa romancierului Nicolae Stan, ce prin recenta sa scriere Apă neagră ar fi "al treilea din Dinastia recentă a Câmpiei". O clasificare ce-l onorează şi-l obligă imens pe autor, profesor de liceu în Slobozia. Apă neagră este o întreprindere ambiţioasă, un fel de saga faulkneriană a unei comunităţi rurale din Bărăgan, o monografie romanescă a unor destine pe fundalul ultimilor 50 de ani. Din a căror apă neagră se întrupează complicate personaje, caractere, vieţi, greu de bănuit în acel cătun, necunoscutul Crăsani, o aşezare pierdută în câmpia ialomiţeană, între Balaciu, Lehliu şi Slobozia. De la un moment dat acel umil loc geografic capătă semnificaţii extinse: lumea românească a Câmpiei, Crăsani fiind epicentrul unei mitologii siluite, compromise odată cu instaurarea ideologiei şi puterii comuniste. Lucrarea istoriei păgâne asupra aşezării şi vieţii oamenilor este inexorabilă. Încă din 1949 se petrec lucruri nemaiauzite, terifiante în această rezervaţie umană, un poligon de testare. Lucrători de securitate, informatori, activişti, apar la rampă ca semn al declanşării unui război de exterminare a satului tradiţional. Un război ce se va perpetua în anii '90, când lumea se va schimba, mai ales catagrafic şi demografic, prin dispariţia bătrânilor şi în special a celor şase piloni ai romanului. De care aflăm la începutul cărţii dintr-o fotografie de epocă făcută la nunta Olimpiei cu Ştefan Moise. Cele şase personaje, oameni supravegheaţi neîntrerupt de Securitate şi de autorităţile comuniste din sat, ne sunt propuse şi detaliate de romancier, ridicate la putere de simbol al continuităţii. Nicolae Stan povesteşte limpede, mereu interesant, autentic, creează climate psihologice tensionate, conturează comportamente verosimile, pasionale, deznădăjduite sau odioase. Nu lipsesc scenele tari, crime sau si