Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Marius Necula a fost audiat în dosarul Boldea

Publicat in Adevarul, vineri 6 aprilie 2012 ·

Senatorul PDL Marius Necula susţine că audierea s-a făcut la solicitarea lui. Acesta a afirmat că le-ar fi declarat procurorilor DIICOT Galaţi că nu-l cunoaşte pe directorul de la Arhivele Statului şi că afirmaţia lui Boldea este o răzbunare polituică pentru care îl va da în judecată.

UPDATE 12.10 Senatorul susține că a decis să se pună la dispoziția procurorilor pentru a demonta învinuirile pe care i le aduce Mihail Boldea. Deputatul a declarat că, în cazul unuia dintre imobilele pentru care este cercetat, ar fi apelat la senatorul Necula căruia i-ar fi cerut să obţină o adeverinţă de la Arhivele Statului, iar acesta ar fi cerut în schimb 15.000 de euro.

"Având în vedere declaraţia lui Mihail Boldea în faţa Instanţei Supreme, l-am rugat pe procurorul şef să stabilească audierea mea la DIICOT de către procurorul de caz, domnul Cărare. În cadrul audierii am declarat că nu îl cunosc pe directorul de la Arhivele Statului Galaţi şi că nu l-am văzut în viaţa mea", a spus Marius Necula.

Senatorul susţine că Mihail Boldea are suficiente motive pentru a încerca să-i facă rău.

"Pentru că sunt unul dintre adversarii săi din momentul în care am intrat în partid, pentru că i-am cerut demisia, pentru că în octombrie 2010, ca preşedinte al organizaţiei municipale, am solicitat excluderea lui din partid şi a şi fost exclus cu unanimitate. Declaraţia lui Boldea este o răzbunare cu caracter politic", a mai declarat Necula.

Senatorul spune că este decis să-l acţioneze în instanţă pe Boldea pentru afirmaţiile pe care le califică drept calomnioase.

"Am vorbit cu avocatul meu şi urmează să solicit procesul verbal de şedinţă (de la judecarea recursului arestării preventive a lui Mihail Boldea n.red.) şi îl voi da în judecată. Pentru Mihai Boldea oricum nu mai contează, dar pentru mine este important. Sunt persoană publică şi este în jo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°