Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: PORTRET / Gelu Simoc, preşedintele echipei hunedorenilor

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Actualul preşedinte al Asociaţiei Fotbal Club Hunedoara s-a aflat la conducerea echipei Corvinul în anii 1980. Gelu Simoc s-a aflat la conducerea uneia dintre cele mai iubite echipe de fotbal din judeţ, FC Corvinul Hunedoara, tocmai în perioada de glorie a ei.

A fost ataşat de mic de fotbal, sport pe care l-a practicat o perioadă scurtă de timp, în adolescenţă. După ce a terminat studiile Facultăţii de Ştiinţe Economice la Bucureşti, Simoc a revenit la Hunedoara, şi s-a implicat în anii 1960, ca membru în consiliul de administraţie al clubului Corvinul Hunedoara, iar în anii 1980 a ajuns preşedinte al FC Corvinu.

Amintiri cu Ceauşeştii

Echipa de suflet a traversat alături de el cea mai bună perioadă a ei. „În acele vremuri existau presiuni mari din partea granzilor din Bucureşti. Corvinul a jucat cu Steaua şi a învins-o cu 2 – 0. Îmi amintesc că la acel meci venise tovarăşul Valentin Ceauşescu, iar la finalul partidei ne-a ameninţat că ne arată el nouă, pentru că echipa lui a fost învinsă. Ştiu că înainte ca el să ajungă la Hunedoara, prim-secretarul din oraş făcuse un mare scandal, când a văzut că în meniul pregătit de bucătarii cantinei erau mâncăruri mai ţărăneşti. A strigat „Ce e cu masa asta de la C.A.P.?” şi apoi, imediat, a fost adus alaiul de bucătari de la restaurantul Lido din Deva, cu mâncăruri mai sofisticate. Însă Valentin Ceauşescu nici nu s-a atins de ele. A consumat doar wiskey şi a fumat”, povesteşte hunedoreanul.

Corvinul, pepiniera clubului Dinamo

De la începutul anilor 1980 şi până în 1990, cât Gelu Simoc s-a aflat la conducerea FC Corvinul, clubul putea fi considerat o pepinieră de fotbalişti pentru Dinamo şi pentru echipa naţională. Relaţiile au fost consolidate în timpul cât Mircea Lucescu şi Radu Nunweiler au jucat la Corvinul. „Dacă nu ar fi fost Mircea Lucescu, mulţi d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°