Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de la Veneţia aşteaptă propunerile de modificare a Constituţiei

Publicat in Puterea, duminică 29 septembrie 2013 ·

Liderii coaliţiei guvernamentale au abandonat revizuirea Legii fundamentale, după ce proiectul de modificare, realizat sub conducerea liberalului Crin Antonescu, a avut extrem de multe critici. Deşi spun că nu au abandonat ideea organizării referendumului constituţional odată cu alegerile prezidenţiale, şansele ca acest lucru să se întâmple par să fie reduse. Mai mult, promisiunea că toate propunerile de revizuire vor fi supervizate de membrii Comisiei de la Veneţia nu s-a concretizat. Membrii acestui for au precizat că forma finală a proiectului de revizuire nu a ajuns la Comisie.

Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii septembrie ca proiectul de Constituţie să-i fie înaintat spre analiză, după ce partea română i-a cerut să nu studieze varianta iniţială dorind mai mult timp pentru noi modificări, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al instituţiei. Agenţia Mediafax a solicitat Comisiei de la Veneţia să precizeze în ce măsură va putea pune la dispoziţia autorităţilor de la Bucureşti un punct de vedere asupra proiectului de revizuire a Constituţiei în luna octombrie, cum anunţaseră liderii USL.

Activitate suspendată

“În urma vizitei reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia la Bucureşti, în iulie, s-a stabilit ca autorităţile române să prezinte o nouă variantă de revizuire a Constituţiei înainte de sfârşitul lunii septembrie. Comisia de la Veneţia, ţin să subliniez, a dorit să studieze varianta existentă în luna iulie, dar Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a cerut mai mult timp pentru modificări. Suntem încă în aşteptarea acestui proiect”, a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei de la Veneţia, Tatiana Mychelova. De la momentul adoptării în Comisia specială de revizuire a Constituţiei a propunerilor de modificare a Legii fundamentale, activitatea acestui for a fost suspendată. Iniţiativa de mod

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident aviatic

HotNews acum 17 minute
Mohammad Mokhber, 68 de ani, este primul vicepreședinte al Iranului care a devenit președinte interimar, după ce Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, notează Reuters. Ebrahim Raisi (stanga) și Mohammad MokhberFoto: Rouzbeh Fouladi /

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore / Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii

G4Media acum 14 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Oficial iranian, pentru Reuters: Preşedintele şi ministrul de externe au murit în accident

Mediafax acum 10 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe au murit când elicopterul lor s-a prăbuşit în timp ce traversa o zonă montană, acoperită de ceaţă, a declarat luni un oficial iranian. Identitatea acestuia nu a fost menţionată. În preze

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 7 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 11 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 51 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°