Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova a finanţat diplomatic Rusia şi Ucraina şi a enervat Tiraspolul

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 mai 2010 ·

Autoritorităţile moldovene au avut o poziţie rezervată, dar cumpătată în privinţa Declaraţiei Medvedev-Ianukovici referitoare la situaţia din regiunea transnistreană, semnată luni la Kiev. Deşi în document se resimte tentaţia celor doi şefi de stat de a se implica în treburile interne ale Republicii Moldova, replica oficială reţinută a Chişinăului a fost apreciată de diplomaţii străini. Esenţa care poate fi extrasă din mesajul inteligent şi, aparent, indulgent al Guvernului de la Chişinău este că Republica Moldova are principii, demnitate şi prieteni.

PRINCIPIILE DECLARAŢIEI MEDVEDEV-IANUKOVICI

Republica Moldova şi regiunea transnistreană trebuie să fie o singură ţară! Aceasta trebuie să fie neutră din punct de vedere militar şi să se dezvolte într-un spaţiu unic economic şi de apărare. Soluţia problemei transnistrene trebuie identificată în baza unui dialog egal dintre autorităţile de la Chişinău şi Tiraspol cu scopul determinării unui statut special bine garantat pentru regiunea transnistreană. Acestea sunt principalele teze din Declaraţia Medvedev-Ianukovici semnată luni, la Kiev, referitoare la situaţia din regiunea transnistreană. Cei doi şefi de state au semnat documentul în afara formatului de negocieri 5+2 şi fără a pune măcar la curent Republica Moldova.

NEGOCIERI CONSTRUCTIVE

Deşi iniţial s-a arătat iritat de gestul preşedinţilor Medvedev şi Ianukovici, marţi, premierul moldovean, Vlad Filat, a emis un mesaj foarte bine cizelat din punct de vedere diplomatic din care extragem următoarea concluzie: "Suntem gata de negocieri, dar cerem retragerea armatei ruse de pe teritoriul nostru naţional". "Guvernul Republicii Moldova îşi exprimă disponibilitatea de a purcede fără întârziere şi fără condiţii prealabile la negocieri constructive în formatul 5+2 şi se adresează către toate părţile implicate să procedeze în acelaşi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 37 minute
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 40 minute
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 8 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 2 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum o ora
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 11 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°