Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheţea, preşedintele Asociaţiei Bancherilor: BNR ne-a acceptat cererea de a putea da credite ipotecare în valută după condiţiile actuale şi nu după cele noi

Publicat in Gandul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Românii vor putea să ia în continuare credite în valută pentru cumpărarea şi renovarea de locuinţe după intrarea în vigoare a noului regulament privind creditarea, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), în cadrul unui seminar organizat de Mediafax. După cum a explicat el, BNR a acceptat propunerea bancherilor de a se putea acorda credite ipotecare în continuare după condiţiile actuale, noile prevederi urmând să se aplice astfel doar creditelor de consum în valută.

El a spus că inclusiv programul "Prima Casă" nu va fi afectat de acest nou regulament. "În laboratoarele băncilor comerciale se fac pregătiri pentru lansarea de noi produse în conformitate cu noul regulament creditare", a declarat Gheţea.

Preşedintele ARB a explicat că deşi noul regulament de creditare va încuraja românii să se împrumute în lei, persoanele cu venituri mari care sunt foarte îndatorate la bănci, vor putea să ia în continuare credite în valută. "Dacă este cineva cu leafă foarte mare în lei şi grad de îndatorare 20 - 30% şi vrea să ia un credit în valută, nu este nicio problemă pentru că el va putea să îşi plătească rata".

El a explicat şi ce se va întâmpla cu creditele în momentul trecerii la moneda euro. "Dacă ai un credit în valută şi venituri în lei, la momentul conversiei, creditul rămâne la aceeaşi valoare, iar veniturile convertite în euro ar putea să fie mai mici. Dacă un client are credit în lei şi veniturile în lei, în momentul trecerii la euro ambele se împart la acelaşi coeficient. Dacă va fi un curs foarte mare creditul se reduce, proporţional se reduc şi veniturile", a explicat Gheţea.

Românii vor putea să ia în continuare credite în valută pentru cumpărarea şi renovarea de locuinţe după intrarea în vigoare a noului regulament privind creditarea, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 31 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°