Disponibilitatea exagerată a părinţilor la nevoile bebeluşilor duce la întârzieri de limbaj, spun specialiştii. Chiar dacă se dezvoltă corect şi sunt îngrijiţi corespunzător de părinţi, unii copii, care nu au fost nevoiţi să se exprime pentru a li se face pe plac, pot vorbi abia în jurul vârstei de trei ani.

Copiii ar trebui să pronunţe primele cuvinte în jurul vârstei de un an, pentru că atunci sistemul lor nervos este pregătit de vorbire. Până la un an şi jumătate, vocabularul lor ar trebui să includă 20 de cuvinte pe care să le pronunţe corect şi alte 50 de cuvinte inteligibile. La doi ani, copiii pot spune propoziţii simple, iar până la trei ani acumulează rapid cuvinte noi, având capacitatea de a înţelege tot mai mult limbajul adulţilor.

Cei mai mulţi dintre copiii de doi-trei ani ar trebui să înţeleagă sensul pronumelui personal „eu" şi să-l folosească în vorbire. Dar în prezent, tot mai mulţi copii perfect sănătoşi încep abia în jurul vârstei de trei ani să folosească limbajul. Fenomenul este în creştere, pentru că părinţii sunt excesiv de grijulii şi îşi înţeleg micuţii şi fără ca aceştia să vorbească. „Dacă adulţii din preajmă îi înţeleg şi le sunt tot timpul la dispoziţie, copiii sunt tentaţi să întârzie vorbirea, fiindcă nu au nevoie de cuvinte pentru a obţine ceea ce-şi doresc", spune psihologul Lena Rusti de la Centrul „Mentarex Consult".

Unii copii pot fi „pasivi"

Logopezii explică faptul că există un limbaj activ, adică micuţul înţelege şi exprimă prin cuvinte ceea ce are de spus, dar şi un limbaj pasiv, în care copilul înţelege, dar nu simte şi nevoia să se exprime.

Mulţi copii pot folosi doar limbajul pasiv până în jurul vârstei de doi ani. Mai exact, ei pot aduce obiecte, pot executa ceea ce îi roagă părinţii, dar nu folosesc şi vorbirea. „Unii copii au pur şi simplu un ritm interior mai lent de adaptare