Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Balaj l-a dat în judecată pe Gigi Becali. Ce a spus finanţatorul Steaua despre arbitru

Publicat in Gandul, luni 2 aprilie 2012 ·

Arbitrul Cristian Balaj a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că l-a acţionat în justiţie pe finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, pentru afirmaţiile acestuia potrivit cărora centralul ar fi primit 500.000 de euro de la CFR Cluj pentru a dezavantaja gruparea "roş-albastră".

"Eu am spus încă din luna decembrie că îl voi acţiona în instanţă, iar de atunci nu s-a schimbat nimic. Va avea ocazia să probeze tot ceea ce a declarat. E o stare de normalitate, atât timp cât mă simt curat. Apelez la justiţie, pentru că doar aşa ne putem apăra. Este regretabil că am ajuns aici, dar nu am niciun fel de emoţii. I-am solicitat daune atât cât a zis că am luat de la CFR, dar nu banii sunt importanţi, ci îi dau ocazia domnului Becali să dovedească faptul că are dreptate şi că sunt un hoţ", a spus Balaj.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat în 22 martie, după meciul pierdut în faţa formaţiei FCM Târgu Mureş, scor 0-1, că arbitrul partidei, Cristian Balaj, ar trebui să ajungă "la puşcărie". "Să le dam titlul celor de la CFR! N-ai ce să faci decât să-l bagi la puşcărie pe Balaj! Să trimitem CFR-ul în Divizia B şi pe Balaj la puşcărie. Să tragă de timp nenorocitul. Nici la gol n-a fost fault" a spus Gigi Becali.

Becali l-a mai atacat dur pe centralul Cristian Balaj după meciul Steaua-CFR Cluj, disputat la finalul anului trecut pe Arena Naţională, scor 1-1, spunând că gruparea ardeleană este singura formaţie care este "pe blat cu arbitrii". "Mureşan trebuia să primească patru galbene, am avut penalti. A fost un arbitraj şmecheresc, s-a arbitrat numai în favoarea lui. Balaj este un arbitru bun, este cel mai şmecher, să te ferească Dumnezeu de astfel de arbitri. Este cel mai ipocrit şi cel mai nenorocit om. Abia acum am văzut ce fel de om este Balaj. Astfel de oameni nu trebuie să trăiască, sunt nişte jagardele. Nu se face nicio curăţenie. Singura echipă care

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 2 ore
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°