Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Vântul rupe blocurile de pe Gh.Duca!

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Pompierii au fost chemaţi să dea jos bucăţile de ciment care se desprind de pe clădiri şi cad pe maşini.Deşi zona este foarte circulată, până acum niciun om nu a fost rănit. Trecătorii se tem, însă, să meargă pe trotuarul respectiv.

Locatarii unui bloc de pe bulevardul Gh. Duca şi-au luat măsuri de precauţie şi au cerut aseară ajutorul pompierilor care au dat jos bucăţile de tencuială care riscau să cadă peste trecători. Blocurile din vecinătatea Gării de Nord sunt, însă, toate un pericol pentru cei care se află în zonă, dar şi pentru maşinile care sunt parcate pentru că la prima adiere de vânt, porţiuni din zid încep să zboare.

„Pompierii s-au apucat de jupuit tencuiala care stă să cadă. Mult mai mare este însă pericolul de-alături, dar nimeni nu vede în ce hal arată fostul hotel de pe colţ, unde era renumitul magazin Sora“, susţine Mariana Popescu, care locuieşte în zona Gării de Nord.

Ea a atenţionat primejdia pe care o reprezintp imobilul lăsat în paragină. „Plafonul şi chiar porţiuni din clădire sunt un real pericol, iar clădirea este şi un focar de infecţie, mascat din când în când de panouri publicitare“, a mai scris cititoarea.

„Aşteaptă să se întâmple o nenorocire“

Într-adevăr, atât clădirea fostului magazin, dar şi imobilul lipit de acesta arată dezolant, iar oamenii trec cu teamă prin zonă. „Nu ştiu de ce au abandonat clădirea şi de ce nu fac ceva şi la blocurile din vecinătate. Până nu se întâmplă o nenorocire, nu vor face nimic“, a spus Lidia Ion, o doamnă care locuieşte în apropiere.

A venit în Bucureşti în anul 1946 şi magazinul Sora era una dintre atracţiile Bucureştiului, se găseau de toate, îmbrăcăminte, încălţăminte la modă, obiecte de menaj. Acum, încărcată de sacoşile pline cu cumpărături, bătrâna ocoleşte cu greu zona unde se află clădirea.

Marinela Gâmbuţeanu este coafeză în imobilul li

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 45 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 36 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Cod portocaliu de inundaţii în judeţele Neamţ şi Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic Albuia, afluent al râului Siret, în judeţele Neamţ şi Iaşi. Hidrologii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Stăniţa. În aceste

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°