Peste 100 de deputaţi l-au sfidat miercuri seara pe premierul David Cameron, votând pentru o moţiune a euroscepticilor ce exercită presiuni asupra acestuia să îşi respecte promisiunea de a organiza un referendum asupra UE, însă acest text a fost respins, aşa cum se aştepta, relatează AFP, potrivit Mediafax.
În total, 130 de deputaţi - dintre care 114 din cadrul Partidului Conservator al lui Cameron - s-au propunţat pentru, un număr mult mai important decât cel scontat, care amplifică presiunea asupra şefului Guvernului.
Laburiştii (în opoziţie) au anunţat că vor vota împotriva moţiunii, însă 12 dintre ei au optat până la urmă să voteze pentru aceasta.
Un singur deputat din cadrul Partidului Liberal-Democrat, partenerul coaliţiei guvernamentale şi o formaţiune eurofilă, s-a alăturat taberei "da".
Tabăra "nu" a adunat 277 de voturi.
Moţiunea, iniţiată de mai mulţi conservatori, deplâgea absenţa în programul legislativ al Guvernului, prezentat la începutul lui mai, a unui proiect de lege prevăzând organizarea unui referendum asupra apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană (UE).
Acest text, care nu avea un caracter constrângător, era menit să exprime nerăbdarea euroscepticilor, care ar vrea ca referendumul să aibă loc mai devreme sau cel puţin să obţină garanţii cu privire la organizarea acestuia, considerând prea vagi promisiunile şefului Guvernului.
Acesta a anunţat în ianuarie că vrea ca mai întâi să renegocieze termenii apartenenţei Marii Britanii la UE şi să organizeze un referendum pe această temă ulterior, în cazul în care ar fi reales în 2015, la orizontul lui 2017.
Acest vot "arată că Partidul Conservator vrea un referendum privind UE", a declarat deputatul conservator Peter Bone, unul dintre artizanii acestei "rebeliuni".
Votul de miercuri a avut loc în pofida unor noi promisiuni, cu o zi înainte, din pa