Socotelile cu 2010 le-am cam încheiat. Vom pune punct, peste două săptămâni, celui de-al doilea an de recesiune. Şi chiar dacă, până la Anul Nou, indicatorii sintetici vor suferi unele mici modificări, iar Statistica va definitiva cifrele abia în februarie 2011, este ireversibilă deja lunga listă de nereuşite ale anului ce se apropie de sfârşit: de la un PIB negativ şi un deficit umflat al bugetului până la dramaticele pierderi ale companiilor statului.
Dar inflaţia? Adevărul este că vineri, când Statistica a publicat comunicatul privind mişcarea preţurilor, am văzut că nori negri şi grei sunt ceva mai puţini deasupra acestui indicator. Calculele, finalizate inclusiv pentru luna noiembrie, ne dau certitudinea că rata anuală a inflaţiei va fi sub cea aşteptată: sub 8%. Relevantă, cu deosebire, este tendinţa în descreştere a inflaţiei la sfârşit de an: 0,56% în septembrie, 0,55% în octombrie şi 0,52% în noiembrie. Cărţile scriu fără echivoc: trei luni, una după alta, cu creşteri de preţuri în scădere înseamnă dezinflaţie. Şi iată cum, în noiembrie faţă de octombrie, însăşi media pe 12 luni a scăzut de la 7,88% la 7,73%.
Dacă aşa merg lucrurile, cum rămâne cu avertismentele patronatelor din industria alimentară, care anunţau preţuri în creştere exponenţială? Pâinea, bunăoară, în loc să se scumpească în medie cu 30%, cum suna ameninţarea, s-a înscris într-o mişcare de preţ de numai 0,32%. Când am spus şi am scris că patronatele în cauză greşesc prognoza, un simpatic oficial din Ministerul Agriculturii s-a supărat pe mine şi m-a certat la televizor. Fără îndoială, e îndreptăţit să fie de partea patronatelor. Mai mult, patronatele însele sunt îndreptăţite să-şi dorească un raport preţ-costuri avantajos, care să le aducă importante câştiguri. Numai că piaţa are regulile ei şi realitatea ei. Ar putea urca preţurile cu 20%-30%, cum speră producătorii,