Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Alexia Vladu, viitoarea balerină a României (Galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 3 februarie 2012 ·

De la doi ani Alexia Vladu dansează în ansamblul de balet „Pirouette"

Micuţă, firavă, timidă, dar foarte ambiţioasă este Alexia Vladu, elevă în clasa I la Şcoala cu clasele I-VIII „Remus Opreanu". De la doi ani Alexia face balet, deoarece visează să devină o mare balerină, cunoscută în toată lumea. De la doi ani ştie ce înseamnă antrenamente, muncă asiduă, poante sau bătături în tălpi. Alexia face parte din ansamblul de balet „Pirouette", condus de Melinda Vladu, fostă balerină a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovki". În anul 2010, Alexia a reuşit să-şi adjudece locul I, proba individuală, la Festivalul de dans, cântec şi teatru, care a avut loc la Bacău. Micuţa balerină a interpretat dansul „Zâna dulciurilor". La acelaşi festival, dar în anul 2011, ansamblul „Pirouette", din care face parte şi Alexia, a urcat pe locul II. Fetiţele au reuşit să impresioneze juriul cu music-hall-ul „Puttin' on the Ritz". Anul 2011 a mai adus în palmaresul fetiţelor din ansamblul „Pirouette" premiul I la concursul „Euro dance", care s-a desfăşurat în Vălenii de Munte. De asemenea, la concursul„Dance Romania Open", care a avut loc la Năvodari, ansamblul „Pirouette" şi-a adjudecat trofeul concursului. „Toate dansatoarele mele promit să devină balerine profesioniste şi artiste complete", a declarat fosta balerină Melinda Vladu. De la doi ani Alexia Vladu dansează în ansamblul de balet „Pirouette"

Micuţă, firavă, timidă, dar foarte ambiţioasă este Alexia Vladu, elevă în clasa I la Şcoala cu clasele I-VIII „Remus Opreanu". De la doi ani Alexia face balet, deoarece visează să devină o mare balerină, cunoscută în toată lumea. De la doi ani ştie ce înseamnă antrenamente, muncă asiduă, poante sau bătături în tălpi. Alexia face parte din ansamblul de balet „Pirouette", condus de Melinda Vladu, fostă balerină a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovki". În anul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum 34 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 3 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 7 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum 56 minute
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum o ora
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

„Rabla pentru tractoare”. Ciolacu: Micii fermieri vor primi până la 20.000 de euro la achiziția de noi utilaje / Fechet: Noul tractor să nu coste peste 55.000 de euro

HotNews acum 2 ore
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 4 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°