Acum două săptămâni, Crin Antonescu afirma în cadru restrâns că ”dacă noi o dăm în 14-16% (la europarlamentare – n.n.), atunci şi eu m-aş pune în pielea celor de la PSD şi să mă întreb dacă nu se întâmplă altceva pe partea dreaptă”.

Această afirmaţie scoate la lumină îngrijorarea lui Antonescu şi a PNL că un scor slab la europarlamentare va ruina şansele PNL de a-şi revendica poziţia de principal partid din spectrul de centru-dreapta, care, în perspectiva ruperii USL, să devină principala forţă de opoziţie.

Această poziţie de principal reprezentant al dreptei constituie principala miză a actualei lupte din “subteranele” dreptei româneşti şi motivul pentru care au fost lansate atâtea fundaţii, iniţiative şi au apărut atâtea alternative politico-civice în acest spectru. Asistăm la un proces de “unificare a dreptei prin fărâmiţare” pentru că fiecare dintre combatanţi vrea să-şi asigure o poziţie de negociere cât mai bună la masa viitoare a inevitabilei unificări ce va fi realizată cel mai probabil anul viitor, dacă nu la europarlamentare, atunci la prezidenţiale.

Mişcarea Populară

Care sunt însă forţele ce se confruntă în acest moment? În primul rând, este vorba de proiectul Partidului Mişcarea Populară, creat pe structurile Fundaţiei Mişcarea Populară, care şi-a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute un proiect de program politic ambiţios aflat în spectrul de centru-dreapta şi care este în consonanţă cu proiectele preşedintelui Traian Băsescu, inclusiv Parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari. Principala problemă a Mişcării Populare constă în lipsa de reprezentare parlamentară, care o împiedică să aibă o voce politică recunoscută şi vizibilă, şi, în lipsa unei infrastructuri politice în teritoriu, care este abia în faza incipientă. Principalul atu al MP este asocierea cu preşedintele Băsescu, care îi poate împrumuta greutate electorală. @