Un ziarist italian care scria la o revista de scandal in Roma anilor '50 sustine ca el a fost sursa de inspiratie pentru Marcello Rubini, personajul interpretat de Marcello Mastroianni in filmul "La dolce vita", de Federico Fellini, informeaza editia electronica a The Guardian. "La dolce vita", unul dintre filmele cult ale cinematografiei internationale, prezinta o lume a starletelor americane decadente, a fotografilor insistenti si viata de noapte stralucitoare din anii '50. Personajul principal al filmului, Marcello Rubini, pare sa aiba un model in viata reala, in persoana ziaristului Victor Ciuffa. La 50 de ani de la aparitia filmului lui Fellini, Ciuffa, in varsta de 77 de ani, a decis sa prezinte propria versiune a vietii din cafenelele de lux de pe Via Veneto din Roma, din acea perioada, in volumul "La Dolce Vita, Minute by Minute". "Adevarata Dolce Vita a inceput la Roma inainte sa se deschida cafenelele de pe Via Veneto si avea multe in comun cu mortile misterioase, abuzul de droguri si aristocratii romani decazuti, dar si cu Hollywood-ul", a declarat Ciuffa. In timp ce fotografi precum Tazio Secchiaroli au fost o sursa de inspiratie pentru Paparazzo, personajul din "La Dolce Vita", care a dat numele fotografilor care urmaresc indelung celebritatile, Ciuffa crede ca el a fost modelul ziaristului cinic, interpretat extraordinar de Marcello Mastroianni. "Ciuffa a trait intens in perioada aia, sunt sigur ca Fellini a fost inspirat de munca lui", a declarat Elio Sorci, un alt fotograf care isi petrecea timpul urmarind vedetele pe Via Veneto. Ca si personajul lui Mastroianni, Ciuffa provenea dintr-o familie din clasa mijlocie din provincie, ajungand din intamplare printre burghezii din Roma. Primul subiect care i-a fost dat spre investigare, in calitate de reporter, a fost moartea misterioasa a Wilmei Montesi, o tanara de 21 de ani al carei cadavru a fost gasit pe