Dacă pentru istoric afacerea e încheiată, pentru Ion Iliescu de-abia acum începe.

Capodopera moralistului Marin Preda, „Viaţa ca o pradă", ne oferă, la un moment dat, una dintre cele mai puternici imagini în stare de a defini felul în care un scriitor trebuie să se apropie de viaţă din perspectiva creaţiei: „Văzusem odată un cal mort într-o văgăună, cu o grămadă de căţelandri schelălăind de foame şi de neputinţă, care se repezeau în el să-l sfîrtece. Dar de oriunde îl apucau, nu reuşeau nimic, calul rezista. Îşi înfigeau dinţii în burtă, în pulpe, în spinare, se propteau în picioare bîţîind din cap şi scheunînd. Prima îmbucătură, care ar fi deschis drumul celorlalţi, le scăpa. De unde? Din ce loc? Am stat mult să-i văd ce fac şi mă uitam la ei rîzînd. Nu era printre ei nici unul bătrîn şi experimentat care să-i înveţe. Desigur, viaţa nu-i un cal mort, dar e, pentru un scriitor tînăr, o pradă care nu cedează dacă nu ştii de unde s-o apuci".

Pe Marin Preda îl fascinase spectacolul căţelandrilor năpustiţi să muşte dintr-un cal mort. Pe mine m-a fascinat, în aceeaşi măsură, spectacolul fătucilor şi guguştiucilor din presă în graba lor de a rupe o ciozvârtă din ceea ce Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei 21 decembrie 1989, a prezentat a fi drept un document senzaţional la conferinţa de presă ţinută joi, 9 decembrie 1989: Decretul scris şi semnat de Ion Iliescu în 25 decembrie 1989 prin care lui Nicolae şi Elena Ceauşescu li se comută pedeapsa cu moartea în închisoare pe viaţă.

Cei care au luat documentul în serios s-au precipitat să vadă în momentul creat de Teodor Mărieş unul începând de la care Istoria Revoluţiei Române se va rescrie de-a lungul şi de-a latul. Cei care l-au contestat au purces de îndată la o radiografie a textului atât din punctul de vedere al conţinutului, cât şi - dacă nu mai ales - din punctul de vedere al scrisului de mînă.

Mar