Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUA LEGE ELECTORALĂ. Partidele vor să revină la votul pe listă închisă. Explicaţiile lui Ponta

Publicat in Gandul, miercuri 27 februarie 2013 ·

Revenirea la votul pe listă la alegerile parlamentare are susţinere aproape unanimă în Parlament. Dacă USL a anunţat deja că propune schimbarea legii electorale în acest an în sensul alegerii deputaţilor pe listă şi a senatorilor uninominal, premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că "nimic nu e bătut în cuie încă", fiind posibilă revenirea pe liste şi la Senat.

Actualul sistem electoral, bazat pe votul uninominal în ambele Camere parlamentare, este în prezent blamat de toate partidele pentru numărul mare de parlamentari care a rezultat din alegeri, dar mai ales pentru costurile mari de campanie.

Cum desenează USL viitorul Parlament

Varianta cu care vine oficial USL este aceea ce a avea 300 de deputaţi aleşi pe listă închisă şi 100 de senatori desemnaţi prin vot majoritar într-un singur tur, ca reprezentanţi ai judeţelor. "Ar fi o Cameră a Deputaţilor aleasă proporţional şi care să aibă care să aibă principalele atribuţii legate de buget, să fie Camera decizională pe majoritatea temelor şi un Senat în care să avem o reprezentare pe regiuni. Fiecare judeţ să aibă doi senatori, iar Senatului să aibă legislaţia pe dezvoltare regională şi atribuţii de politică externă şi de apărare", a rezumat Victor Ponta într-o dezbatere despre reforma electorală, organizată de FES şi SAR.

Liderul PSD nu exclude însă revenirea la liste şi la Senat. "E posibil orice. Nu pot să spun că USL are în acest moment o poziţie bătută în cuie", a spus Ponta, de părere că "nu trebuie să ne trezim şi în 2016 cu actualul sistem"

Kelemen: " Nu trebuie să ne aruncăm de la etajul 21 pentru referendumul din 2009"

În schimb, primul-ministru a respins din start ideea de listă deschisă, pe care electoratul poate schimba ordinea candidaţilor, venită de la PDL. "Lista deschisă e o demagogie. Dacă îl pun pe primul loc pe Ionescu sau pe Antonescu, ia 90% din voturi. Nu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 31 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 58 minute
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 16 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 9 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 2 ore
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°