Odată cu consumarea etapei 31, în liga a III-a se cunosc trei din cele 6 formaţii promovate în eşalonul secund. Trei serii au rezolvat ecuaţia. În seria a treia, prahoveano-bucureşteană din care fac parte şi cele două formaţii braşovene, se cunosc numai cel trei retrogradate, care matematic nu mai pot recupera terenul pierdut. Etapa
31-a a adus formaţiilor oaspete două succese, unul la Moreni unde predelenii s-au aflat la a patra victorie consecutivă ce i-a făcut să urce în clasament până pe locul 5 şi în etapele finale mai pot urca. A doua victorie de „afară” a realizat-o retrogradata din Mâneciu care s-a impus la o altă retrogradată, cea din Târgovişte. Ghimbăşenii şi-au dat drumul la joc şi au surclasat formaţia secundă a petroliştilor ploieş-teni. Faptul că formaţia din 1Decembrie nu mai are finanţarea din prima parte a campionatului, echipa se află pe o pantă descendentă, acumulând înfrângeri după înfrângeri. Surpriza etapei s-a produs la Titu, unde gazdele, aflate în partea inferioară a clasamentului, a învins formaţia de pe podium, CS Buftea. Juventus a stat iar Concordia, care a jucat sâmbătă s-a impus în faţa Tricolorului, păstrând diferenţa de trei puncte. Dacă în etapa următoare cei din Chiajna vor reuşi un rezultat bun la Buftea se pot considera deja promovaţi, în caz contrar situaţia se complică şi bucureştenii au avantajul me-ciurilor directe.
Joc bun, rezultat meritat
Flacăra Moreni – CF Predeal 1-2 (0-0)
Au înscris: Vlădescu (min.60) / Ciolă-nel (min.75 şi 83)
CF Predeal: Gheorghe – Boghiu, Sima, Sala, Ailincăi – Vlad (min.76 Fodor), Coteanu, Mocanu (min.80 Iancu), Harap – Ciolănel, Kajcsaracz. Antrenor: Vasile Gherghe.
Predelenii au făcut unul dintre cele mai bune jocuri din actuala ediţie de campionat, au realizat faze de mare spectacol, dar din numeroasele acţiuni numai de două ori balonul a intrat în „aţ