Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful Romsys: Daca jucatorii din piata vor ajunge sa faca previziuni pe o luna atunci e grav

Publicat in Wall-Street.ro, marți 15 octombrie 2013 ·

Horatiu Berdila (foto), CEO al Romsys, spune ca diminuarea perioadei de a face previziuni privind evolutia business-ului este o consecinta a scaderii pietei din ultimii cinci ani.

“Ultimii ani pe piata au fost dificili pentru industrie. Daca inainte de declansarea crizei ne permiteam sa facem «forecasturi» (previziuni – n.red) si pentru cinci ani, dupa 2008 estimarile au inceput sa se realizeze trimestrial. Exista riscul ca o data cu adancirea situatiei din piata sa se ajunga si la estimari lunare. Cand se va intampla acest lucru inseamna ca am luat-o intr-o directie nefavorabila pentru piata”, a declarat Horatiu Berdila, in cadrul unei conferinte de presa.

Seful Romsys apreciaza ca in piata sunt semnale pozitive privind o revenire de anul viitor si ca nivelul pietei si-a atins deja minimul.

“In primul semestru al anului am observat un reviriment al segmentului de corporate si pentru viitor mizam pe o crestere a interesului pentru zona comerciala cat si cea de digital, care va avea un impact foarte ridicat pe piata”.

Incepand cu anul 2007, o data cu preluarea companiei de catre concernul austriac New Frontier Group, Romsys si-a dezvoltat solutii proprii digitale, prin aplicatii precum iBanking, Discourse, Air Touch sau ID Data Collector.

“In prezent , 65% din venituri provin din vanzarea de solutii si servicii. Ne propunem sa majoram aceasta pondere intr-un timp cat mai scurt. In acest sens, lucram intens la transformarea propriilor procese si servicii”, au declarat reprezentantii companiei.

Business-ul Romsys a suferit in 2009 o schimbare de management ceea ce a dus la inlocuirea a 70% din personalul aflat la conducere, decizie care a fost urmata de o serie de schimbari de strategie pe piata.

Chiar si asa, afacerile companiei au cunoscut o scadere abia in 2012, cand veniturile s-au contractat cu 20%, la o valoare de circa 52 d

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 4 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 3 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 5 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 2 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 5 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 5 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 5 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°