Dictatura lui Ben Ali in Tunisia a fost extrem de reala, la fel ca si somajul care ajunsese formal la 14%. De facto a fost mai mare de 20%. Lipsurile zilnice ale populatiei si colac peste pupaza scumpirile alimentelor de baza (faina, ulei si zahar) cu mai mult de 30% au produs nemultumiri care ar fi putut fi “lichidate” la modul in care se procedase in trecut - putini morcovi si mai multe bâte. De data aceasta au intervenit insa o serie de catalizatori care nu existau acum 5 ani cand s-au produs ultimele manifestatii populare de amploare. Primul catalizator - “dovezile” de coruptie majora ale familiei dictatorului, revelate pe larg de msajele trimise de oficialii Ambasadei Americane din Tunisia si publicate de Wikileaks. In aceste mesaje, 13 la numar, nefasta cifra pentru dictator, sunt descrise “zeciuieli” pe care membrii familiei prezidentiale si le insuseau la fiecare afacere serioasa. Nimeni nu putea face afaceri in Tunisia fara ca aceasta familie reprezentata de zeci de nepoti, veri sau cumnati sa-si nu primeasca obolul. Privatizarile impuse de asa-zisul proces de democratizare promovat de Ben Ali au fost acolo exact ca si in alte parti din lume o afacere, care a saracit patrimoniul statului si a imbogatit fabulos cativa oameni apropiati regimului dictatorial. Citind mesajele dezvaluite de Wikileaks nu poti sa nu faci comparatii cu alte locuri, in timpuri diferite, din nefericire si contemporane. Cateva lucruri interesante de semnalat: in primul rand faptul ca atentionarea populatiei spre aceste dezvaluiri Wikileaks s-a facut printr-o campanie sustinuta a retelelor sociale, in special Twitter; in al doilea rand cateva bloguri din Tunisia si din afara ei au preluat textele Wikileaks si le-au tradus in franceza si araba (Tunisia este o tara francofona); al treilea rand pentru a promova distributia mesajelor si pentru cei care nu sunt on-line au fost pregatite “ma