Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei carte? Ai parte de noi apariţii

Publicat in Adevarul, luni 15 iunie 2009 ·

Biblioteca Judeţeană pune la dispoziţia cititorilor cărţi pe care nu mulţi şi le pot permite. Cei care vor să citească în vacanţă şi altceva decât lecturile obligatorii pot să aleagă între ştiinţă, filosofie, istorie, dar şi lecturi uşor de digerat într-o călătorie cu trenul. În timpul anului şcolar, Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud este asaltată de cititori, ale căror solicitări se învârt, cu predilecţie, în jurul lui „Ion”, „Mara”, „Moromeţii” şi al altor lecturi şcolare.

Cei care nu se dezic de lectură nici în vacanţă, au acces la cele mai noi achiziţii ale bibliotecii, printre care se află şi cărţi rare, pe care nu toată lumea şi le permite.

Filosofie, ştiinţă şi istorie

Pentru pasionaţii de istorie care şi-au propus să cunoască Antichitatea altfel decât prin filmele spectaculoase turnate la Hollywood, „Caligula” de Anthonny A. Barret, „Căderea Romei şi sfârşitul civilizaţiei” a lui Bryan Word-Perkins pot reprezenta o opţiune. Tot la rubrica istorie se află şi „Duşmanii Romei de la Hannibal la Attila”, de Philip Matyaszak.

O carte preţioasă destinată celor atraşi de filosofie este lucrarea lui David Boucher şi a lui Paul Kelly, „Mari gânditori politici de la Socrate până astăzi”. O altă serie de lecturi, pentru „curajoşi”, este cea din domeniul ştiinţei: „Amprenta lui Galileo” de Peter Atkins, „Universul Magic” a lui Nigel Calder, „Ecuaţia care n-a putut fi rezolvată” a lui Mario Livio, „Big Bang” de Simon Singh şi „Universul elegant” a lui Simon Singh.

„Toate acestea sunt ediţii scump,e pe care oamenii nu şi le pot permite şi atunci măcar biblioteca trebuie să le aibă”, spune Marcel Seserman, bibliotecar. Pentru cei care preferă să se delecteze, în schimb, cu o lectură uşor de digerat într-o călătorie cu trenul, colecţia Editurii Polirom este în top. Cărţi precum „Margarita cu gheaţă” - o lectură amuzantă pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 32 minute
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 26 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara: „Nu putem avea niciun stat, nicio Uniune Europeană, cu slujitori ai Kremlinului, detractori ai democraţiei şi extremişti”

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face „propagandă pentru Putin” şi „spionaj pentru Rusia”, cu o lună înainte de alegerile europene, relatează AFP, transmite Ager

Registrul Comerțului: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

G4Media acum o ora
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)

Oligarhul Igor Kolomoiski, investigat de procuratura ucraineană pentru comandarea unui asasinat

Adevarul acum 26 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri", acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 49 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°