Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce contine sesizarea DLAF adresata DNA privind neregulile constatate la organizarea galei Lucian Bute. Citeste documentul integral

Publicat in HotNews, marți 15 mai 2012 ·

Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) a verificat, in urma unui memoriu al vicepresedintelui PRM Marius Marinescu, modul in care s-a realizat gala de box Lucian Bute din 2011. DLAF sustine in raport ca Ministerul Dezvoltarii nu a respectat in totalitate obligatiile pe care le avea in contextul in care aceasta gala a beneficiat de o finantare din fonduri europene. In raport sunt evidentiate si cinci posibile fapte de natura penala ce ar fi fost comise de presedintele Federatiei Romane de Box (FRB) Rudel Obreja.

Intra in articol si citeste nota de control a DLAF care a fost trimisa Directiei Nationale Anticoruptie.

In nota de control a Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) se mentioneaza ca in iulie 2011 a fost sesizat de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din cadrul Camerei Deputaţilor privind unele nereguli legate de organizarea galei de box Lucian Bute. DLAF precizeaza ca Marius Marinescu, vicepresedinte PRM, a trimis Comisiei parlamentare un memoriu.

DLAF a investigat alegatiile din memoriul trimis de Marius Marinescu si, in luna aprilie 2012, a sesizat DNA. Mediafax a aratat in aprilie ca in nota de control a DLAF sunt evidentiate posibile acte de coruptie si alte fapte penale comise in principal de Rudel Obreja, presedintele FRB, in contextul organizarii galei "Campion pentru Romania", eveniment sportiv la care pugilistul Lucian Bute a boxat la Bucuresti.

In nota de control intocmita de inspectorii DLAF si inaintata DNA, este descris modul in care Rudel Obreja, presedinte al Federatiei Romane de Box, a dat dreptul de exclusivitate in organizarea galei de box "Campion pentru Romania" unei firme care ii apartinea tot lui.

 In baza acestui contract de exclusivitate de la federatia condusa de Obreja, firma lui, Europlus Computers SRL, a obtinut, prin negociere directa de la Ministerul Dezvoltar

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°