Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucăm pe pământ unguresc

Publicat in Pro Sport, vineri 6 septembrie 2013 ·

Gazonul impecabil pe care se va juca România – Ungaria a fost produs chiar în ţara adversarilor din această seară

Victor Piţurcă a inspectat în urmă cu două zile suprafaţa de iarbă de pe stadionul pe care naţionala va disputa meciul decisiv pentru ocuparea locului doi în grupa de calificare

Mircea Sandu şi Victor Piţurcă au evidenţiat în zilele premergătoare meciului calitatea gazonului pe care se va disputa România – Ungaria. Schimbat pe bani mai puţini de această dată, circa 100.000 de euro, covorul de iarbă de pe Naţional Arena arată acum impecabil spre bucuria oficialilor FRF şi a celor din staff-ul tricolorilor: „Am văzut gazonul şi pot spune că era în condiţii foarte bune. Sper ca la ora jocului să fie şi mai bun. De menţinerea lui se ocupă şi un om pe care l-am avut la Steaua, domnul Gabroveanu“, a spus ieri selecţionerul. Preşedintele FRF a împărtăşit părerea selecţionerului: „Arată impecabil! Bine, nu mi-am pus ghetele să fac o alunecare, să văd dacă rezistă“.

Gazonul proaspăt montat pe Naţional Arena are şi o poveste amuzantă în spate. Cumpărate de la o firmă din Austria, Pannon Turfgrass, rulourile de iarbă au fost produse, de fapt, în Ungaria, într-o zonă de la graniţa cu Austria. Mâine seară, Dzsudzsak şi colegii săi au toate motivele să se simtă ca acasă.

Avem probleme la mijlocul terenului, trebuie să ne descurcăm fără doi jucători foarte importanţi

Şandor Egervari, antrenor Ungaria

Ţinând cont de tradiţie, meciul va fi unul foarte dificil. De 30 de ani nu am mai câştigat aici, la Bucureşti, şi ştim că echipa României este una foarte puternică

Şandor Egervari, antrenor Ungaria

Maxim mi-e bun prieten, abia aştept să joc împotriva lui. Am citit şi eu ce a apărut în presă legat de discuţia pe care am avut-o cu el. Da, am vorbit, dar nu a fost aşa de important

Ta

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 49 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°