Un adevăr esenţial, pe care l-am învăţat în aceşti 20 de ani de după decembrie '89, este acela că trăim într-o lume grăbită şi că nu ne-a mai rămas prea mult timp pentru a schimba această realitate. Se impun acţiuni rapide. Tabloul global al lumii noastre se schimbă uluitor de repede. Un detaliu ce i se potrivea tabloului de ieri nu i se mai potriveşte celui de astăzi. Ieri, pe pieţele internaţionale, cele mai multe economii naţionale îşi mai contabilizau încă "avantajele comparative": industrii apropiate de materii prime, resurse energetice abundente, forţă de muncă ieftină. Dar asta era ieri. Vedem astăzi cum aceste criterii trec în planul doi. Trenul nostru, în Uniunea Europeană în care am urcat la 1 ianuarie 2007 are nevoie de un alt combustibil: avantajul competitiv, pe care ţi-l dă ceea ce numim în prezent surplusul informaţional.

Privindu-ne însă în oglinda unui continent obsedat de creştere şi de prosperitate - proces întrerupt pentru un timp de criza globală - înţelegem că im­por­tant pentru noi este să ne potrivim paşii cu rit­mu­rile Uniu­nii Europene. Suntem însă prea puţin obişnuiţi cu economia performantă şi nici nu avem -în­că! - viteză de reacţie. Cursa noastră după avantaje competitive se menţine încă într-o evoluţie relativ lentă.

Pentru noi, românii, provocarea pe care ne-o produce noua noastră stare, de ţară membră a Uni­unii Europene, este însoţită de numeroase detalii locale, sintetizate într-o întrebare esenţială: "Cum vrem să trăim şi ce facem pentru a ieşi din zona lanternei ro­şii a nivelului de trai?"... O întrebare ce n-o putem des­­­părţi, oricât ar fi ea de "sectorială", de globalismul actual. Dar nici de adevărul că, din nefericire, suntem încă legaţi de vechi reflexe dobândite în anii de după cel de-al doilea război mondial. Aşa că merge prea încet ridicarea edificiilor noilor instituţii pe temeliile deja turnat