Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inteligenţa creşte odată cu vârsta

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 ianuarie 2008 ·

Abilităţile oamenilor, în special cele legate de comunicare, tind să crească pe măsură ce aceştia înaintează în vârstă.

Aceasta este concluzia unui studiu recent efectuat de psihologul Lars Larsen de la Universitatea din Aarhus, Danemarca, relevă publicaţia „Daily Mail“. Studiul vine să contrazică astfel vechile prejudecăţi potrivit cărora puterea intelectuală atinge apogeul între 18 şi 26 de ani. Psihologul a analizat rezultatele înregistrate la testele de inteligenţă de 4.300 de membri ai serviciului militar american la înrolarea lor, în jurul vârstei de 20 de ani, precum şi rezultatele înregistrate de aceleaşi persoane 20 de ani mai târziu. Acesta a constatat că abilităţile matematice ale veteranilor războiului din Vietnam au rămas, în mare, neschimbate. În schimb, abilităţile lor comunicative s-au îmbunătăţit considerabil.

Experienţa contează

Profesorul Larsen a afirmat că una dintre explicaţii constă în faptul că de-a lungul timpului oamenii devin mai experimentaţi. Astfel, pe măsură ce timpul trece, oamenii se confruntă cu provocări diverse, iar abilitatea lor verbală se dezvoltă pentru a putea descrie şi face faţă lumii înconjurătoare. Studiul sugerează, de asemenea, că îmbunătăţirea acestor aptitudini este atât de mare, încât depăşeşte pierderea celulelor cerebrale, care începe pe măsură ce oamenii se apropie de vârsta de 30 de ani. Dacă se vor dovedi corecte, rezultatele cercetării profesorului Larsen ar putea determina şefii să-şi schimbe optica referitoare la vârsta angajaţilor ideali.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 26 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 40 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 32 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 4 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum o ora
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum o ora
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°